GSP.RO  »  INTERNATIONAL  »  STRANIERI

Exclusiv FIFA a stabilit suma pe care Bölöni trebuie să o primească de la Panathinaikos, după ce a fost demis în 2021

Boloni la Panathinaikos, foto: Imago
Boloni la Panathinaikos, foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 03 octombrie 2023 17:23 / Actualizat marti, 03 octombrie 2023 18:43

FIFA a decis că Ladislau Bölöni, 70 de ani, trebuie să primească 83.000 de euro de la Panathinakos Atena, echipă pe care a antrenat-o 204 zile, în perioada octombrie 2020 - mai 2021. Loți a reclamat clubul elen la forul mondial după ce a fost demis de patronul lui "Pao", Giannis Alafouzos, la presiunile fotbaliștilor.

Cei 83.000 de euro reprezintă remunerație restantă și se adaugă celor 175.000 de euro pe care grecii i-au plătit lui Bölöni, la 23 septembrie 2021, drept compensație pentru rezilierea unilaterală "fără justă cauză" după doar șapte luni, la 11 mai 2021, deși mai avea contract încă un an.

Santiago Canizares, dezvăluire-ȘOC! Un doctor a ascuns un fotbalist dopat: „Ești prost? E substanță dopantă”
SPANIA
Santiago Canizares, dezvăluire-ȘOC! Un doctor a ascuns un fotbalist dopat: „Ești prost? E substanță dopantă”

În afară celor 258.000 de euro (175.000 de euro compensație rezilere + 83.000 euro), tehnicianul român a mai încasat 284.565 de euro în cele aproape șapte luni ca antrenor la Panathinaikos (19 octombrie 2020 - 11 mai 2021). În total 542.565 de euro.

Ladislau Bölöni a cerut să-i fie plătit contractul până la final

În rezoluția FIFA se menționează că Ladislau Bölöni a cerut să-i fie achitat contractul până la final, 30 iunie 2022, dar judecătorii i-au respins solicitarea.

Concret, Loți a pretins 596.000 de euro. Suma scăzuse la 421.000 de euro, după ce grecii i-au plătit compensația de 175.000 de euro pentru rezilierea unilaterală. FIFA n-a acceptat.

Ladislau Bölöni a avut salariu 892.000 de euro pe doi ani

Pentru cei doi ani de contract cu Panathinaikos, Ladislau Bölöni a avut stipulat un salariu total de 892.000 de euro. 

Grosul de 820.000 de euro era în baza unui contract de bonus, prevăzut cu 16 termene de plată, împărțite în opt tranșe în primul sezon, respectiv nouă în cel de-al doilea. 

Bölöni avea promiși 360.000 de euro în ediția 2020/2021 și 460.000 de euro în ediția 2021/2022.

Contractul de bonus este un acord între două sau mai multe părți în care o parte este de acord să plătească alteia o sumă de bani, de obicei determinată de veniturile generate. Acordul stabilește cât timp va dura efectuarea plății și orice condiții care trebuie îndeplinite înainte de emiterea bonusului.

Loți a mai cerut o compensație suplimentară în valoare de 36.000 de euro, dar fără succes.

Contractul lui Ladislau Bölöni la Panathinaikos Atena, conform rezoluției FIFA:

  • 3.000 de euro - salariu lunar (72.000 euro/24 de luni)
  • 360.000 de euro - "Contract de bonus" pentru sezonul sportiv 2020/2021, plătibil în opt tranșe după cum urmează:
  • 32.000 de euro (30 octombrie 2020)
  • 48.500 de euro (20 noiembrie 2020)
  • 41.000 de euro (30 decembrie 2020)
  • 44.500 de euro (5 martie 2021)
  • 52.000 de euro (8 aprilie 2021)
  • 38.000 de euro (12 mai 2021)
  • 45.000 de euro (30 iunie 2021)
  • 460.000 de euro - "Contract de bonus" pentru sezonul sportiv 2021/2022, plătibil în nouă tranșe după cum urmează:
  • 59.500 de euro (28 august 2021)
  • 39.000 de euro (19 septembrie 2021)
  • 47.000 de euro (octombrie 2021)
  • 49.500 de euro (12 noiembrie 2021)
  • 53.000 de euro (15 decembrie 2021)
  • 44.000 de euro (22 ianuarie 2022)
  • 57.500 de euro (5 martie 2022)
  • 51.000 de euro (8 aprilie 2022)
  • 59.500 de euro (12 mai 2022)

Bölöni avea o clauză potrivit căreia Panathinakos era obligată să-i plătească antrenorului român o compensație de 175.000 de euro și dacă Loți ar fi reziliat contractul în primul an, pentru justă cauză.

În prezent, Loți Bölöni este antrenor în Franța, la FC Metz, grupare care i-a prelungit contractul până în iunie 2025, după promovarea în Ligue 1.

Citește și alte articole:

Răzvan Lucescu a făcut iureș după derby-ul cu Panathinaikos: „O rușine! Deja e prea mult! Nu suntem proști”

Adrian Mutu a câștigat, dar e criticat dur în Azerbaidjan: „Cum poate să spună asta? Neftchi nu a jucat niciodată atât de fricos și de prost”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
Campionate
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”
Nationala
„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează