Articol de GSP - Publicat luni, 05 decembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 04 decembrie 2011 23:26
Mutu şi Zicu sînt preferaţii tripletei Florin Ilie (Poli)-Steliano Filip (LPS Banatul)-Dorinel Rotariu (selecţionata Timiş), toţi campioni ai României la nivel U16 sau U19
În 2011, Timişoara a luat caimacul la nivelul juniorilor: Poli şi-a adjudecat titlul la U19, LPS Banatul a cîştigat la U16, iar selecţionata Timiş s-a impus în primul campionat organizat pe judeţe, cu jucători sub 16 ani.
Iar la final de an, la iniţiativa Gazetei, cei mai reprezentativi jucători de la fiecare echipă, Florin Ilie (Poli), Steliano Filip (LPS) şi Dorinel Rotariu (selecţionata Timiş), s-au întîlnit pentru a-şi desemna favoriţii în Ancheta GSP. Acolo unde visează şi ei să ajungă printre nominalizaţi sau învingători în timpul carierei aflate de-abia la început de drum.
"Sînt prieten cu Torje, să nu bată la ochi!"
Nepotul lui Iosif Rotariu a intrat repede în joc şi a ales favoriţii. " Zicu trebuie să fie primul pe listă, dar îl trec şi pe Torje, că sîntem prieteni buni. Dar pe el o să îl pun mai la capăt, să nu bată la ochi!", a punctat încrezător puştiul de 16 ani.
"Aşa voi face şi eu. La final o să votez simplu: Steliano Filip", a atacat în hohotele de rîs ale colegilor tînărul fotbalist. "Bine, hai, ca să nu vă mai distraţi atîta, îi fac loc lui Sînmărtean în locul meu. E prea bun, nu am cum să-l las pe dinafară", şi-a încheiat pledoaria Steliano.
"Panti a intrat în lumea celor mari"
Cel mai liniştit a fost fundaşul Florin Ilie, care a făcut deja pasul spre echipa mare a lui Poli, fiind titular incontestabil. "Nu ştiu ce aţi votat voi, dar de pe lista mea nu au cum să lipsească Mutu şi Chivu. Iar de anul acesta a intrat şi Panti în lumea celor mari, aşa că este alături de ei", a spus Ilie, îndemnîndu-l pe Roti jr. spre aceleaşi alegeri.
"Trofeul din Ancheta Gazetei e o încununare a carierei oricărui fotbalist român de valoare. Va rămîne în istorie. Dacă după o carieră întreagă ţi se recunosc meritele într-un asemenea mod, e una din cele mai mari realizări" (Florin Ilie, campion Poli Timişoara U19)
"Un asemenea premiu poate doar să te motiveze. Încerci să te autodepăşeşti, să dai totul, pentru ca să poţi spera că într-o zi vei ajunge într-o companie de elită, alături de Hagi sau Dobrin" (Dorinel Rotariu, campion selecţionata Timiş U16)
"E un premiu complet pentru că votează şi ziariştii, şi suporterii. Este foarte greu să egalezi fotbalişti ca Mutu, Chivu sau Hagi, dar sînt convins că prin muncă şi seriozitate orice e posibil" (Steliano Filip, campion LPS Banatul U16)
Cum au votat puştii
Florin Ilie - fundaş, 19 ani
Cel mai bun fotbalist român
1. Mutu
2. Pantilimon
3. Chivu
Cel mai bun străin din Liga 1
1. Wesley
2. Brandan
3. Bozovici
Steliano Filip - mijlocaş, 17 ani
Cel mai bun fotbalist român
1. Mutu
2. Săpunaru
3. Torje
Cel mai bun străin din Liga 1
1. Brandan
2. Wesley
3. Adailton
Dorinel Rotariu - atacant, 16 ani
Cel mai bun fotbalist român
1. Zicu
2. Mutu
3. Pantilimon
Cel mai bun străin din Liga 1
1. Wesley
2. Brandan
3. Adailton
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro