Articol de GSP - Publicat vineri, 04 aprilie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 04 aprilie 2014 16:14
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis să acorde ziua de 16 mai ca termen de judecată pentru contestaţia în anulare formulată de Mihai Stoica în urma condamnării din dosarul transferurilor de fotbalişti, anunţă Mediafax.
La termenul de vineri, care a avut loc în şedinţă secretă, s-a decis că demersul managerului Stelei este admisibil în principiu, iar instanţa competentă să judece acest dosar este Curtea de Apel Bucureşti. Mihai Stoica nu a fost citat la CAB.
Comisia Penitenciarului Rahova a stabilit ca Stoica să efectueze pedeapsa de trei ani şi şase luni în regim închis de detenţie. El este încarcerat la Rahova, alături de alţi doi condamnaţi din dosar - Gheorghe Popescu şi George Copos. Mihai Stoica are de ispăşit o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!