Articol de Justin Gafiuc - Publicat vineri, 11 decembrie 2009 00:00
Topul Gazetei a însemnat înainte de '90 o luptă specială între jucătorii din provincie şi cei din Bucureşti. Piteşteanul Dobrin şi bucureşteanul Dinu au dominat cursa către trofeu: cîte trei succese fiecare
Înainte de Revoluţie, Ancheta GSP era şi o rivalitate continuă între jucătorii bucureşteni şi cei din provincie. În special atunci, fiindcă, după '89, confruntarea s-a transferat în alt plan: stranieri - fotbalişti din campionatul intern. Efectul plecărilor masive peste hotare!
"Dobrin artist, Dinu travaliu"
Campionii absoluţi ai duelurilor din perioada '66-'90 sînt Dobrin şi Dinu. Fiecare a obţinut cîte trei succese, cu FC Argeş şi cu Dinamo.
Angelo Niculescu, fostul antrenor al "naţionalei", care i-a avut sub comandă pe ambii învingători, explică: "Dobrin a impresionat de fiecare dată prin jocul său artistic. Dinu domina prin travaliu şi eficienţă. Erau două stiluri diametral opuse. Iar ei au fost oamenii le-au pus perfect în practică!".
"Bannere cu Gicu, nu cu Procuroru'"
Liţă Dumitru a fost coechipier cu ambii internaţionali sub tricoul reprezentativei: "Ca fotbalist, Dobrin a fost mult mai iubit decît Dinu. Era mai la subiect! Drept dovadă că, atunci cînd veneam la lot, suporterii făceau bannere la meciuri cu Gicu, nu cu Procuroru'!".
Continuă: "Dobrin ştia că ora exactă se dă în Bucureşti, dar n-a acceptat niciodată să vină la o formaţie din Capitală tocmai fiindcă înţelegea diferenţele. Aici erau alte plăceri, probabil că nu se mai putea exprima la fel ca la Piteşti. Dacă ar fi acceptat un transfer la Steaua, Dinamo sau Rapid, îşi făcea automat şi mulţi inamici printre fanii echipelor rivale. Aşa, în Trivale a rămas rege!".
Popescu: jumătate Craiova, jumătate PSV
Printre provincialii care au triumfat în Ancheta GSP s-a numărat şi Gică Popescu. Al doilea său succes dintre cele şase obţinute de-a lungul carierei a venit în '90, cînd a evoluat cîte jumătate de an pentru U Craiova şi PSV Eindhoven. A terminat pe locul trei cu formaţia olteană, calificată în Cupa UEFA, şi apoi, vara, după Mondialul din Italia, s-a transferat în Olanda.
Boloni: rege doar la Tg. Mureş
Lider la Tg. Mureş, în umbra altor staruri la Bucureşti. E destinul lui Boloni. A izbutit să învingă de două ori în Ancheta GSP în perioada cît a evoluat la formaţia din Ardeal: o calificare în Cupa UEFA ('77) cu ASA, 1-0 şi 0-3 împotriva lui AEK Atena. Apoi, după trecerea la Steaua, produsă în '84, Loţi a mai apărut în trei rînduri în top 5 (cîte o dată pe locul 2, 3 şi 4), fără a mai învinge însă niciodată.
Hagi: şi cu Sportul, şi cu Steaua
Dintre cele şapte succese ale lui Hagi în Ancheta GSP, două au fost cucerite înainte de plecarea "Regelui" în străinătate, în '90, la Real Madrid. Mai întîi, cu Sportul '85: calificare în Cupa UEFA, prima dată căpitan al "naţionalei" (0-1 cu Irlanda de Nord), 10 meciuri/4 goluri pentru România. Apoi cu Steaua '87: Supercupa Europei, 1-0 cu Dinamo Kiev, gol Hagi.