Articol de GSP - Publicat vineri, 18 decembrie 2009 00:00
Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile prevede că, după calmarea condiţiilor meteorologice, în cursul zilei sâmbătă, în cursul nopţii şi duminică, în sud-estul ţării vor reîncepe ninsorile. Acestea vor continua până luni, când sunt prognozate temperaturi minime de -20 de grade Celsius.
17:30 / Circulaţia pe DN 1D, Albeşti - Urziceni, a fost deschisă traficului rutier. Rămîn închise DN 22 Râmnicu Sărat (BZ)-Brăila (BR), DN 24D Bălăbăneşti (GL)-Cuca (GL), DN 2C, Costeşti-Padina (BZ)- (BZ), DN 2N, Martineşti – Jitia şi DN 23B, Măicăneşti – Ciorăşti.
16:20 / Aeroporturile din Bucureşti, Constanţa şi Timişoara sunt operaţionale, fiind însă şi curse anulate sau întârziate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, informează, vineri, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
16:10 / Două trenuri vor ajunge întârziat în Gara de Nord şi alte şase vor pleca din Capitală cu până la 115 minute peste ora planificată, conform unei informări a CFR Infrastructură referitoare la situaţia de la ora 15.00.
16:05 / Drumul naţional 23 B Măicăneşti - Ciorăşti, din judeţul Vrancea, este închis circulaţiei rutiere vineri, de la ora 15.00.
13:00 / Stratul de zăpadă în municipiul Sibiu este de 29 de centrimetri, iar Poliţia Judeţeană a anunţat, vineri, că doar arterele principale din oraş au fost deszăpezite, pe străzile lăturalnice circulându-se cu mare dificultate
12:50 / Circulaţia pe DN2 (E85) Urziceni - Buzău - Focşani şi pe DN 2 B Buzău - Brăila a fost reluată, vineri la prânz, traficul fiind însă în continuare închis pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone
12:40 / Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, vineri, pe toate drumurile judeţene din Cluj, din cauza zăpezii, iar pe 83 de sectoare de drum se acţionează cu utilaje pentru curăţarea carosabilului
12:35 / Viceprimarul Capitalei, Victor Iovici, a convocat, vineri, la ora 14.00, la Primăria Capitalei, comandamentul de deszăpezire, iar de la ora 15.00 va susţine o conferinţă de presă
12:30 / Şapte localităţi din judeţul Mehedinţi au rămas fără curent electric, vineri dimineaţă, în urma ninsorilor abundente, iar aproximativ 200 de persoane din localitatea Negruşa sunt în continuare izolate, drumul fiind înzăpezit
12:25 / Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, vineri, pe şase drumuri naţionale şi pe cel puţin 30 de drumuri judeţene din Hunedoara, din cauza ninsorii, iar autorităţile judeţene spun că se acţionează cu utilaje pentru curăţarea şoselelor de zăpadă şi polei, astfel că nu sunt artere blocate
12:17 / Circulaţia rutieră este închisă, vineri, pe Autostrada Soarelui pe sectorul Bucureşti - Drajna şi pe DN 2 Urziceni - Buzău - Focşani, şoferii putând folosi rute ocolitoare
12:15 / Două drumuri judeţene din Vaslui sunt în continuare blocate, vineri, de aproximativ 48 de ore, din cauza troienelor formate pe carosabil şi a imposibilităţii societăţilor de deszăpezire de a degaja zăpada care depăşeşte, în anumite sectoare, înălţimea de un metru şi jumătate.
12:10 / Drumul Naţional 1 D, care face legătura între Ploieşti şi judeţul Ialomiţa şi drumul judeţean 102 D între localităţile Baba Ana şi Boldeşti sunt închise, vineri dimineaţă, din cauza căderilor masive de zăpadă şi a viscolului
12:00 / Cinci drumuri naţionale în judeţele Buzău, Brăila, Vrancea, Ialomiţa, Prahova şi Galaţi (DN 22, DN 24D, DN 2C, DN 2N, DN 1D) şi 29 de drumuri judeţene în judeţele Galaţi - 21, Buzău - 5, Vaslui, Vrancea şi Tulcea - câte unul - sunt blocate din cauza ninsorilor şi a viscolului
11:50 / Ministrul interimar al Transporturilor Radu Berceanu se află în localitatea Acu din Buzău pentru a verifica lucrările de dezăpezire din această zonă, după ce vineri dimineaţă mai multe drumuri judeţene şi naţionale care traversează judeţul Buzăul au fost închise
11:44 / Aproape toate cursele care erau programate să decoleze de pe Aeroportul "Henri Coandă", vineri dimineaţa, începând cu ora 6.45, au întârzieri de până la două ore, din cauza condiţiilor meteorologice care nu au permis pregătirea aparatelor pentru zbor
11:40 / Traficul pe Drumul Naţional 2 B Buzău-Brăila a fost închis, vineri, în jurul orei 9.40, acesta fiind cel de-al doilea drum în cazul căruia autorităţile au decis, în ultimele ore, blocarea circulaţiei
11:37 / Două drumuri judeţene din Vaslui sunt în continuare blocate, vineri, de aproximativ 48 de ore, din cauza troienelor formate pe carosabil şi a imposibilităţii societăţilor de deszăpezire de a degaja zăpada care depăşeşte, în anumite sectoare, înălţimea de un metru şi jumătate.
11:30 / Premierul desemnat Emil Boc a convocat la Guvern, pentru ora 12.00, o videoconferinţă cu membrii comitetului naţional şi ai comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă
11:00 / Aproape toate cursele care erau programate să decoleze de pe Aeroportul "Henri Coandă", vineri dimineaţa, începând cu ora 6.45, au întârzieri de până la două ore, din cauza condiţiilor meteorologice care nu au permis pregătirea aparatelor pentru zbor.
10:45 / Opt bucureşteni aşteaptă ambulanţa, vineri dimineaţă, cinci dintre aceştia necesitând intervenţie urgentă, salvările întâmpinând probleme în trafic în zonele cu străduţe mici, între blocuri sau pe drumurile unde sunt gropi acoperite de zăpadă
10:30 / Câteva zeci de pasageri ai cursei Wizz Air Cluj-Napoca - Londra au aşteptat, vineri dimineaţă, circa trei ore pentru a se putea îmbarca în aeronava care trebuia să sosească din capitala britanică şi care a întârziat din cauza vremii de la Londra
10:00 / Aproximativ 130 de persoane care trebuiau să se îmbarce într-o aeronavă Wizz Air cu destinaţia Londra au aşteptat, vineri dimineaţă, aproape două ore şi jumătate, pe Aeroportul din Timişoara, întrucât avionul care urma să îi preia nu a putut decola de la Londra, din cauza ninsorii abundente
09:50 / Peste 360 de utilaje au acţionat, în cursul nopţii de joi spre vineri, în Capitală, dar având în vedere faptul că ninge viscolit încă de la ora 2.00, acţiunile de deszăpezire au fost îngreunate, RATB confirmând însă dimineaţă că traseele mijloacelor de transport în comun sunt practicabile
09:20 / Traficul rutier pe DN 1 blocat joi seară între localităţile Miraslău şi Aiud, din judeţul Alba, după ce un tir încărcat cu traverse de beton s-a răsturnat, a fost deblocat vineri dimineaţă, în jurul orei 04.30, timp de circa opt ore circulaţia în zonă desfăşurându-se cu greutate pe un fir
08:00 / Traficul pe DN 2 (E85) a fost închis, vineri dimineaţă în judeţul Buzău, măsura fiind impusă de autorităţile judeţene pentru a permite utilajelor să acţioneze în vederea deszăpezirii tronsonului
Autostrada Soarelui este închisă din cauza zăpezii. Tot din cauza condiţiilor meteorologice sînt închise:
- DN2 Focşani-Urziceni
- în judeţul Buzău - DN 2C Costesti-Padina şi DN 22 Buzău - Brăila
- în judeţul Vrancea - DN 23A şi DN 23B;
- în judeţul Tulcea - DN 22D (în zona localităţii Măcin);
- în judeţul Galaţi - DN 24 D Galaţi – Baleni;
- în judeţul Brăila - DN 22 Brăila – Râmnicu Sărat;
- în judeţul Prahova - DN1D Albeşti - Paleologul
Sursa informatiilor: Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania
.