Articol de GSP - Publicat duminica, 25 septembrie 2022 17:24 / Actualizat duminica, 25 septembrie 2022 17:50
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan au fost implicați, vineri seară, într-un conflict violent. Duminică, antrenorul celor de la Neftchi Baku și-a botezat copilul pe care îl are alături de noua lui parteneră, Corina Caciuc.
- Reghecampf și Anamaria Prodan, aflați în plin proces de divorț, au ajuns la o altercație fizică vineri, în urma unui conflict domestic care a escaladat. După apariția imaginilor, Poliția Snagov a comunicat că au fost deschise două dosare penale în acest caz - detalii, pe larg, AICI.
Cu descrierea „Zi specială”, Reghe a postat pe contul personal de Instagram o imagine de la ceremonia din biserică. Un detaliu a acaparat poza: rana de sub ochiul stâng al lui Reghe, provocată de bătaia din plină stradă cu Anamaria Prodan.
Anamaria Prodan: „Îi urăm lui Liam o viață de vis”
Tot astăzi, Anamaria Prodan i-a transmis copilului lui Reghecampf o „viață de vis”, într-o postare împăciuitoare, în contrast total cu scandalul din ultimele zile
„Noi, familia Prodan, îi urăm celui mic Liam viață de vis! Pentru a pune stop speculațiilor apărute în presă, vă anunțăm că de astăzi nimeni din familia Prodan Reghecampf nu va mai comenta absolut niciun aspect al vieții noastre! Din respect și dragoste pentru copiii familiei, noi ne rezervăm dreptul de a închide absolut orice comentariu, iar avocații vor încerca să soluționeze totul în cel mai scurt timp.
Greșelile, supărările familiei noastre vor rămâne de astăzi doar pentru noi! Avem rugămintea să nu instigați cu știri eronate opinia publică privind evenimentul soțului meu. Îi dorim tot binele din lume și ne dorim să găsim cât de repede o rezolvare. Mulțumim anticipat, familia Prodan / REGHECAMPF”, a scris impresara pe Instagram.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au despărțit anul trecut, după un mariaj care a durat 15 ani. Tehnicianul e implicat acum într-o relație cu Corina, o femeie de 29 de ani care i-a dăruit deja un copil în urmă cu 5 luni, Liam.