GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  LEGISLAŢIE

Mai bogaţi!

Articol de - Publicat joi, 02 octombrie 2008 00:00

Cei 2.500 de antrenori pe care-i mai are statul român pe ştatul de plată pot primi un salariu de 1.500 de lei pe lună

În prezent, un antrenor cu 20 de ani vechime şi de categoria I are un salariu net de 1.000 de lei. În aceleaşi condiţii, un profesor de educaţie fizică primeşte 1.600 lei în mînă. "Nu ştiu cum s-a ajuns la diferenţa aceasta. Oricum, ambele salarii sînt mizerabile", a declarat ieri senatorul Nicolae Mărăşescu, unul dintre cei mai mari antrenori de atletism din România.

Demnitarul a iniţiat un proiect de lege prin care se aplică antrenorilor o majorare de salariu de 50%. "A primit avizul pozitiv din partea Comisiilor de buget, de învăţămînt şi de muncă, iar în două săptămîni poate intra în plenul Senatului", a spus Mărăşescu, care e convins că proiectul va fi adoptat deoarece a fost semnat de parlamentari din toate partidele. Motivul pentru care senatorul PSD a făcut acest demers legislativ este "extincţia antrenorului din România". "Antrenorul român e pe cale de dispariţie. Pleacă în străinătate sau se reprofilează. Este un fenomen care s-a accentuat îngrijorător în ultimii ani. Acum, statul are în evidenţă 4.500 de antrenori, plătind salariu la doar 2.500. Diferenţa o reprezintă tehnicienii aflaţi sub contract cu cluburi profesioniste, majoritatea la fotbal".

Nicolae Mărăşescu a mărturisit că a primit promisiuni din partea celeilalte camere parlamentare pentru urgentarea dezbaterilor. "Bogdan Olteanu mi-a dat garanţii că proiectul de lege nu va fi îngropat".

9.700 de antrenori se aflau în România în 1991
6.075 de antrenori se aflau în România în 2000
4.500 de antrenori se aflau în România la începutul lui 2008

"Cred că pînă la sfîrşitul lunii octombrie proiectul de lege o să fie publicat în Monitorul Oficial, iar antrenorii vor putea primi salariile mărite din ianuarie 2009"
Nicolae Mărăşescu, senator

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala

Sârbul Novak Martinovic a început să râdă, când a fost întrebat despre incidentele de la România - Kosovo: „Nu pot să cred”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”

Comentarii (2)
 •  03 Ianuarie 2009, 12:52

Solidaritatea umana poate imbraca uneori cele mai neasteptate forme, este si cazul dvs citind aceste cuvinte ,scrise de un om f disperat bolnav si sarac, o tragedie care sa abatut asupra mea, chiar si-acum in prag de sarbatori mam gandit sa va fac public necazul meu, de craciun este perioada care ar trebui sa va ganditi si la cei napastuiti de soarta, si greu incercati de atata necaz asa ca-si mine, trebuie sa-i dovediti lui dumnezeu cat de mult il iubiti, ptr ca el vegheaza totul,, zic asta ptr

 •  02 Octombrie 2008, 09:23

bun articolul.e un capitol care ma intereseaza.bv

Vezi toate comentariile (2)
Comentează