Mărturii despre acţiunile sportivilor din timpul ”Marelui Viscol”: ”Au înfruntat furia vîntului şi nămeţii”

Marele Viscol din '54 » Iarna de acum 58 de ani ameninţă să se prăvălească încă o dată peste Bucureşti

După ce ministrul Traian Igaş a avertizat că "s-ar putea să fie nămeţi ca în '54", românii şi-au amintit cum a fost atunci: vîntul de 120 de km/oră şi troiene de 5-6 metri.

"Da, s-a anticipat că vor fi nămeţi ca în 1954! Am convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din subordinea Ministerului de Interne. Încercăm să ne pregătim pentru zilele care vor urma. Au fost alocate 10 miliarde de lei vechi din fondurile de rezervă pentru cheltuieli de benzină, motorină, apă şi ce mai este necesar", a declarat ieri, pentru Evenimentul zilei, ministrul de Interne Traian Igaş. Spusele demnitarului au stîrnit reacţii şi temeri, mai ales din partea oamenilor care au trăit năpasta albă din februarie 1954.

Nămeţi care au "înghiţit" casele
Cei trecuţi de 65 de ani îşi amintesc de ceea ce a rămas în istorie ca "Marele Viscol". Urgia a început pe 1 februarie şi primul "val" a ţinut pînă pe 4 februarie.

Au urmat încă trei, în 7-9 februarie, 17-19 februarie şi 22-24 februarie. Ca şi acum, tot estul şi sud-estul României au fost cele mai lovite, iar Bucureştiul a fost epicentrul dezlănţuirii naturii. Vîntul turbase, bătea cu peste 120 de kilometri pe oră. Troienele s-au înălţat imediat la peste 4 metri.

"Pe 2 februarie, cînd ne-am trezit, zăpada era deja peste case, nu mai puteam deschide uşile. A ieşit fiecare cum a putut, au început să sape tuneluri în sus, să iasă la lumină. A muncit toată lumea, cu lopeţi, cu sănii. Mergeam pe deasupra caselor. Mai încolo, cînd s-a croit drum tramvaielor, ele mergeau pe linii jos, şi la 3-4 metri mergeau oamenii, pe sus. Am avut atunci zăpadă prin curţi pînă în luna mai. Erau unii care îşi puneau vinul şi apa la răcit în zăpada din februarie", îşi amintesc oamenii.

"La Poiană faceam plajă"
Fostul canotor Leon Rotman (68 de ani), dublul campion olimpic, avea doar 19 ani şi îşi aminteşte: "Eram la munte, în primul cantonament cu seniorii de la Dinamo. La Poiană nici nu prea era zăpadă cînd viscolul a lovit Bucureştiul. Noi făceam plajă la bustul gol, iar capitala era sub nămeţi. După cîteva zile am ajuns acasă, cu trenul. De la Gara de Nord pînă la Podul Mărăşeşti, unde stăteam, am mers pe jos, cu rucsacul în spate şi încălţat în nişte ghete mari, marca Kandahar. Mergeam ba pe munţii de zăpadă, ba prin tunelurile săpate de oameni şi de armată. Pe sus m-am orientat după blocuri, din casele mai mici nu se mai vedeau decît acoperişurile. Armata făcea aprovizionarea populaţiei, ba cu soldaţi pe schiuri, ba cu tancuri. Tot Armata lua zăpada în maşini mari şi o arunca în Dîmboviţa. A fost iureş mare vreo două-trei săptămîni".

Duceam gravidele la spital cu tancurile
Fostul ministru al Apărării, generalul Ion Coman (86 de ani), retrăieşte acele zile: "Armata a fost şi atunci alături de oameni. Aveam tancuri, amfibii, cărora le pusesem lame. Militarii au salvat sute de oameni îngropaţi sub troiene în casele lor, au săpat tuneluri, au dus la spital, cu tancurile, femei gravide, au aprovizionat populaţia cu alimente".

"Ţop" Voinescu: "Intrarea în Bucureşti era o gură de tunel!"
Legendarul portar al Stelei, Ion Voinescu avea 24 de ani şi se afla în cantonament cu echipa militară la Predeal cînd au început ninsorile nesfîrşite din iarna lui 1954. "Cînd ne-am întors în Bucureşti, intrarea în Capitală era o gură uriaşă de tunel în zăpadă. S-a lăsat tăcerea în maşină, priveam cu ochi mari, nu ne aşteptam la aşa ceva. Pentru că eram fotbalişti militari, am fost ajutaţi cu provizii de ouă şi pîine pentru o săptămînă", îşi aminteşte fotbalistul cu 6 titluri de campion ale României. (Gabriel Berceanu)

"Ieşeam pe geam din casă!"
Pe Nicolae Mărăşescu, unul dintre cei mai mari antrenori de atletism ai României, fiecare viscol sau ninsoare abundentă îl trimite cu gîndul la iarna din 1954. "Aveam 17 ani atunci şi tocmai mă apucasem de sport. Făceam atletism la Steaua, în sala Uranus, pe locul actualei Case a Poporului. Iarna din 1954 m-a marcat pe viaţă. Tata, general de armată, tocmai se pensionase, iar mama lucra acasă pentru cooperativă. Am stat blocaţi cu toţii în casă aproape o săptămînă. Apoi am reuşit să ieşim afară pe geam. Zăpada era mai înaltă decît mine, iar eu aveam un metru şi 80 de centimetri", a povestit fostul secretar de stat al sportului. Acesta povesteşte ce l-a şocat cel mai mult în acele zile: "Armata aproviziona lumea cu alimente. Cînd trecea tancul pe stradă se ştia că a venit pîinea".

Iolanda Balaş nu a renunţat la antrenamente
În 1954, Iolanda Balaş avea 18 ani şi se afla la începutul carierei sportive. Se afla în Bucureşti, fiind legitimată la Clubul Steaua. "Au fost zile groaznice, dar nu am renunţat la antrenamente. Mergeam pe jos cu antrenorul meu, Hansi Sotter, pînă la sala Floreasca şi făceam pe drum aproape două ore. Situaţia a început să se normalizeze abia după zece zile", a povestit dubla campioană olimpică la săritura în înălţime şi deţinătoarea a 14 recorduri mondiale.

"Aveam 4 ani atunci, eram cu părinţii acasă, la Cîrna, în Oltenia. Zăpada a fost mare şi la noi. Noroc că aveam tot ce ne trebuia în casă, că n-am putut să ieşim vreo săptămînă" (Gheorghe Berceanu, fost campion mondial la lupte)

*******

În iarna lui 1954, fotbalişti, schiori, boxeri, înotători, gimnaşti, popicari sau ciclişti au participat la deszăpezirea Bucureştiului şi la aprovizionarea populaţiei sinistrate.

Ziarul Sportul Popular scria marţi, 2 februarie 1954 (facsimil), despre mobilizarea sportivilor care au contribuit în timpul "Marelui Viscol" la deszăpezirea Bucureştiului şi la aprovizionarea cu pîine şi alimente a populaţiei sinistrate. "Răspunzînd chemării guvernului, sportivii din Capitală au înfruntat furia vîntului şi nămeţii, ziua şi noaptea, făcînd legătura între diferite instituţii şi transportînd pîine în cele mai îndepărtate cartiere. Ei au muncit de asemeni alături de ceilalţi cetăţeni la acţiunea de deszăpezire.

Miercuri, în timpul viscolului, stratul gros de zăpadă care acoperea şoseaua dintre Casa Scînteii şi centrul oraşului a fost brăzdat de schiuri. Sub conducerea maestrului sportului, căpitanul Dumitru Filmaciu, zece schiori de la Casa Centrală a Armatei au asigurat, fără întrerupere, în ciuda viforniţei, legătura dintre marele combinat poligrafic şi Poşta Centrală.

Pe fiecare dintre ei îi însufleţea gîndul că datorită eforturilor lor oamenii muncii vor putea citi ziarele lor dragi. În afară de această echipă de schiori, alte două echipe ale sportivilor dela CCA - una formată din hocheişti şi condusă de locotenentul Eugen Raduc, cealaltă alcătuită din rugbişti şi condusă de maestrul sportului, lt. maj. N Ghiondea, au fost puse la dispoziţia C.C.F.S., îndeplinind diferite misiuni în legătură cu deszăpezirea oraşului şi asigurarea aprovizionării populaţiei. Încă din prima zi de viscol sportivii dinamovişti au format un comitet condus de lt. maj. Anton Aman, organizînd mai multe detaşamente care au fost repartizate la fabricile de pîine «Pionierul», «Gheorghe Doja» şi «11 iunie»".

"Trebuie evidenţiată în mod deosebit activitatea unei echipe formată din 50 de schiori care au transportat în centrul oraşului ziare dela Combinatul Poligrafic «Casa Scîntei»" (Sportul Popular, 2 februarie 1954)