Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 martie 2010 00:00

Lung-Iovan, Belodedici, Bumbescu, Ungureanu-Augustin, Beldeanu, T. Stoica, Orac-Cârţu, Cămătaru. Da, e vorba despre 11-le de Legendă. Ce părere aveţi despre ei? Unu şi unu! Corect? Ei bine, numele astea sonore nu sperie chiar pe toată lumea. Iar unul dintre cei care au răspuns provocării lui Silviu Lung, de a juca un meci ca pe vremuri, este Mircea Rădulescu. Nu, nu va sta pe banca vedetelor, aşa cum ar fi de aşteptat. Ci, pe cealaltă bancă. Şeful Şcolii de antrenori, Mircea Rădulescu, are gînduri mari. O să-şi facă o echipă de suporteri şi vrea, nici mai mult, nici mai puţin decît să învingă!

Suporterii chiar pot fi fericiţi: îi va antrena un om care a pregătit patru echipe naţionale, România, Siria, Egipt, Algeria, are peste 300 de meciuri ca jucător în prima ligă şi aproape 300 la echipe de top din prima divizie de la noi!

Domnule profesor, cum v-a venit ideea asta, să faceţi o naţională a suporterilor şi să jucaţi împotriva ?

Dom’ne, am văzut filmuleţul ăla cu Silvică, răspunsurile lui Cârţu, Bumbi, Belo, Cămătaru şi m-am gîndit că ar fi o chestie senzaţională. Să jucăm vedetele contra suporteri, să iasă un spectacol superb la care lumea să vină şi să se distreze.

Vezi „chemarea la luptă” transminsă de Lung şi răspunsurile lui Cârţu, Cămătaru, Bumbescu şi Belodedici pe www.fotbaladevărat.ro

Cînd se va juca meciul ăsta?

Pe 26 mai, chiar în deschiderea finalei Cupei României Timişoreana. O să fie ceva teribil din care noi, echipa suporterilor, va trebui să ieşim cu fruntea sus!

Păi, cînd vor fi pe teren fotbalişti ca Iovan, Belodedici, Cârţu...

Da, ştiu ce vrei să spui, că nu avem nicio şansă. Fals! Deja caut prin dosarele mele, îmi voi împrospăta informaţiile despre fiecare în parte, trimitem spionii, să vedem cum se antrenează, ce viaţă sportivă duc... Le arunc mănuşa! Şi, dacă o fi să pierdem, le vom face viaţă grea. Desigur, cu fair play, însă pasiunea şi dedicarea vor fi atît de mari încît o să părem 20, nu 11!

Aţi antrenat o parte dintre jucătorii aceştia de legendă! Cine vă va da cel mai mult de furcă?

Păi, hai s-o luăm de la vîrfuri. Cârţu. Da, atacant de rasă, se plasează atît de bine, încît nu putem să-l ţinem. Cămătaru... Cînd o pleca el cu ai mei în spate, cum l-am văzut cu ochii mei chiar pe Wembley, să vezi panică printre noi!

Nu ziceaţi că-i anihilaţi?

Pe toţi e mai greu. Dar, sînt în căutarea unui stoper mare, cît Cami, măcar curaj să aibă! Nu ştiu încă dacă atacantul Cămătaru se mai duce dimineaţa în piaţă. Trebuie să aflu...

M-aţi bulversat. Ce să caute în piaţă?

Cami, pe care l-am avut jucător la Craiova, avea o chestie. Se culca foarte devreme şi se trezea la fel. La ora 5:00 el era în piaţă! Îi plăcea lui forfota aia, se simţea bine. La 7:00, la 8:00, cînd coboram în hol, el venea de la piaţă cu fructe în mînă. Dacă mai face aşa, o să pun pe cineva să-i facă marcaj de dimineaţa.

Haideţi să trecem la mijlocaşi.

Hai! Augustin, dacă are execuţiile cum au fost alea cu Hamburg, vom fi curăţaţi. Beldeanu. Sper că se fii îngrăşat suficient de mult ca să nu mai aibă mobilitate. Tudorel Stoica. Mama, mama! Ăsta aleargă ca în tinereţe. E groasă cu el! Orac. Ştiu că duce o viaţă sportivă exemplară. Şi aici vom avea probleme. Dar ne descurcăm. Pe unii i-am avut elevi la echipa naţională, pe alţii la Universitatea Craiova, pe cîţiva la Rapid. Îi stiu bine de tot! Sunt printre cei mai mari fotbalişti ai României din toate timpurile!

Foarte încurajator...

Hai să vă povestesc ceva. Fostul mare antrenor Valentin Stănescu, înaintea unui meci important pentru Rapid. Se juca sîmbătă. El începea de marţi să le spună jucătorilor: „mîine o să vă spun cum putem să batem pe”, nu ştiu, pe „Dinamo”. Miercuri, antrenament, iar după, „mîine o să vă spun cum batem Dinamo”. Joi la fel, vineri la fel. Sîmbătă, înainte de meci, se trezea Manea, spre exemplu: „nea Tinel, ziceai că ne spui cum batem Dinamo”...”Aşa, şi?” răspundea nea Tinel. „Păi, nu ne-ai spus?”. „Ce să vă spun. Nu puteţi să-i bateţi voi p-aştia! Sînt prea tari. Dar să vă văd dacă sînteţi în stare. Acum demonstraţi dacă aveţi valoare. Alergaţi cît puteţi voi, ajutaţi-vă şi credeţi în şansa voastră. Doar aşa se poate cîştiga. Sînteţi în stare?”.  Parcă aveau motor rapidiştii! Eu, acum, mai degrabă încerc să le adorm vigilenţa adversarilor.

Bine, am înţeles. Şi apărarea?

Lung-incredibil, Iovan-super, Belodedici-senzaţional, Bumbescu-de netrecut, Ungureanu.... Am o poveste cu Ungureanu, poveste care îmi dă frisoane. Cînd am antrenat pe Universitatea Craiova, la şedinţele de pregătire, Nae era primul mereu. Niciun jucător din noua generaţie de pe atunci, Gheorghe Popescu,  Mănăilă, Săndoi, Badea, Bica, Bîcu şi cine mai era, nu reuşea să-l depăşească pe Ungureanu. Doamne, ce fotbalist! Ma gîndesc dacă nu cumva ar fi mai bun 0-3... Ha, ha! Glumesc, desigur. Glumă, glumă, dar să nu credeţi că mergem ca mielul la tăiere. O să tragem cu dinţii de fiecare minge, ne vom dubla permanent, vom mînca jăratic şi o să facem faţă evenimentului. Vom avea o săptămînă de cantonament chiar, la Mogoşoaia, în care vom trage ca la galere. Un ciclu săptămînal,  ca la cei mai tari fotbalişti din Europa.

Ok! Baftă şi să vedem fotbal adevărat!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”