Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 octombrie 2015 17:57
Decizia anunţată ieri în exclusivitate de GSP.ro, conform căreia Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a început să dea primele amenzi, a creat forfotă în rîndul pariorilor.
Un parior a pornit pe internet o petiţie împotriva deciziei ONJN, fiind deja semnată de peste o sută de persoane pînă la ora redactării acestui material. Petiţia poate fi vizualizată AICI.
GSP.ro a contactat un avocat, iar acesta a făcut o precizare extrem de importantă: "Pariorii sînt chemaţi la ONJN pentru că Bet365 le-a dat doar datele de identificare şi nu CNP-urile pariorilor. O amendă fără CNP e practic nulă şi ar pierde în instanţă toate procesele intentate împotriva lor".
CE SE ÎNTÎMPLĂ DUPĂ CE TE SUNĂ CEI DE LA ONJN
Un cititor de pe blogul lui Cătălin Tolontan a postat un mesaj interesant despre cum decurg lucrurile după ce eşti chemat la sediul ONJN.