Articol de Vlad Nedelea - Publicat marti, 07 ianuarie 2020 14:56
GSP.ro a vizitat stadioanele Ghencea și Giulești, cu jumătate de an înainte de startul EURO 2020. Cele două arene, dar și „Arcul de Triumf”, vor servi drept bază de pregătire pentru echipele participante la turneul final.
Dacă lucrările din Ghencea sunt extrem de avansate, nu același lucru se poate spune despre stadionul Rapidului, unde construcția noii case a giuleștenilor merge extrem de anevoios. Există inclusiv posibilitatea ca stadionul să fie gata abia în 2021!
VIDEO / Arenele Ghencea și Giulești la început de 2020:
Imagini filmate cu drona la Ghencea:
Termenul de finalizare al stadioanelor Ghencea, Giulești și „Arcul de Triumf” este martie 2020, însă doar primul poate fi construit la timp pentru CE din această vară.
GHENCEA
- Capacitate: 31.254 de locuri
- Cost: 64.500.000 euro
- Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime; gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație
- Restaurant, spații de cazare, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spații VIP, magazine, vestiare, spații tehnice și birouri, sală de forță, zonă de presă
- Ce este nou: suprafața construită ajunge la 82.000 mp, de la 70.000 mp; peste 570 de locuri de parcare; crearea de spații de antrenament pentru alte sporturi
- Termen de finalizare: martie 2020
GIULEȘTI
- Capacitate: 14.000 de locuri
- Cost: 41 de milioane de euro (suma inițială era de 20.000.000 €)
- Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime; gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație
- Beneficii: pistă de atletism sub tribune, sală de sport sub „Peluza Nord”; 28 de spații de cazare pentru sportivi, spații administrative, magazin, zonă de mâncare, spații pentru mass media și VIP
- Termen de finalizare: martie 2020