GSP SPECIAL  »  EXTRA  »  ULTIMUL MESAJ DE LA POET

Citeşte ultima poezie a lui Adrian Păunescu, compusă chiar pe patul de spital: "De la un cardiac, cordial"

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 noiembrie 2010 00:00

Adrian Păunescu a scris pe 31 octombrie, de pe patul de spital, poezia " De la un cardiac, cordial", un mesaj în care îndeamnă oamenii să-şi poarte de grijă, să-şi păzească "şi inima, şi gândul", formula de final fiind "Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".

Fiul poetului, Andrei Păunescu, a acceptat ca poezia, care a fost dată doctorului Şerban Brădişteanu - şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde Adrian Păunescu a fost internat, să fie făcută publică, a relatat Agenţia Mediafax.

GSP.ro îţi redă integral poezia semnată Adrian Păunescu, în "31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă <De la un cardiac, cordial>":

"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Nationala
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Marius Șumudică s-a ridicat și a plecat din conferință » Întrebarea care l-a deranjat
Superliga
Marius Șumudică s-a ridicat și a plecat din conferință » Întrebarea care l-a deranjat
Așa arată clasamentul și întreg „țintarul” din play-off-ul Ligii 2: derby încă din prima rundă
Liga 2
Așa arată clasamentul și întreg „țintarul” din play-off-ul Ligii 2: derby încă din prima rundă

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (7)
vici_100
vici_100  •  05 Noiembrie 2010, 20:16

Oare cind eu stateam la rind pentru o punga de cafea cu naut d-nul Paunescu se plimba cu cenaclul flacara si striga : traiasaca Ceausescu ,traiasca si poporul iar noi acuma tinem doliu (pacat)

suiac
suiac  •  05 Noiembrie 2010, 18:41

D-zeu sa-l odihneasca in pace.Un om de mare valoare,pe care am avut sansa sa-l cunosc personal si a carui disparitie o regret profund.Adio MAESTRE!

semaka
semaka  •  05 Noiembrie 2010, 15:55

Multumim maestre pentru minunatul imn. Dumnezeu sa-l ierte

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close