Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu - Publicat luni, 06 noiembrie 2023 10:55 / Actualizat luni, 06 noiembrie 2023 10:55
În Lungulețu e important și să știi fotbal, dar mai mult contează să cultivi și să vinzi varza. De aici pleacă tone în toată țara, nonstop
- Gazeta a pregătit o serie de reportaje speciale pentru a prezenta pitorescul fotbalului de la județ
- Vrei ca echipa din comuna ta să devină cunoscută? Scrie-ne la [email protected] despre personajele și întâmplările amuzante din ligile inferioare!
Dacă transfermarkt ar include în meniu FC Lungulețu, toate cotele jucătorilor nu ar atinge valoarea pe care o are varza din localitatea aceasta. Toată lumea trăiește din varză, totul e varză!
Un kilogram costă între 1,2 și 1,6 lei. Lumea încarcă mașini întregi cu varză. „Două tone am luat, mergem la Constanța”.
Pe câmp, în stânga și în dreapta drumului, vezi numai varză. Terenul de fotbal este și el înconjurat de varză. În echipă mai sunt jucători care nu trăiesc din agricultură, ei muncesc în București.
„Sâmbăta, duminica sunt pentru relaxare, o distracție de weekend. Mai bem o bere, o sticlă de whisky dacă se ține de cuvânt antrenorul, pe urmă mâncăm trei-patru mici și aia e, a trecut ziua!”.
Veteranul cu tricou unicat de la Mondial!
Oamenii sunt pasionați de fotbal. Atât de pasionați încât portarul e ca un muzeu ambulant. Goalkeeperul amator poartă un tricou al naționalei României din 1994.
„Am așteptat treișcinci de ani să ajung și eu vedetă în Gazetă! Tricoul ăsta e primit de la Pompiliu Popescu, medicul naționalei. E adidas original, nefolosit de ai noștri, doar că s-a scorojit la spălat. Uitați-vă aici! E logoul Federației, sunt tare mândru!”.
Portarul are 51 de ani. „M-a sunat patronul să-i ajut. Și așa, acasă ce fac? Am jucat de la paișpe ani pe toate terenurile, pe toate coclaurile din județ. Am prins și douăzeci de minute într-un amical al lui Urban Titu cu Rapid, era portar Marius Bratu la ei... Ehe! Vremuri! Acum mă plictisesc în poartă, dacă mai iau și un gol chiar că s-a terminat, nu mai am chef de nimic. Joc ori p-aici, ori pe la Titu”.
„Sobolanu'”, „Uberul” și „Bănel”
Fiecare jucător își leagă glezna cu câte o fașă, motiv de râs pentru antrenor: „Bă, nu vă mai legați, bă, picioarele cu alea, că nici lichiorul nu mai trece prin vene la cât de strâns vă legați!”.
Spectatorii au venit nepregătiți. Când realizează că nu au nimic de băut, ei îl trimit pe „Șobolanu'” la magazin să cumpere vin. „Șobolanu'” apare cu căruța.
„Am chemat «Uberul»” .„Trage-i frâna de mână la cal!”. „«Boltul» n-a venit, am găsit doar «Uber». Ha, ha, ha!”. „Șobolanu'” descarcă două sticle cu vin alb și una de apă minerală. El se cinstește cu un whisky.
Gazdele sunt la coada clasamentului, motiv pentru care spectatorii nici nu prea sunt atenți la meci, nu au deloc încredere în ai lor.
Terenul arată prea bine pentru nivelul acesta din liga a cincea! „Ne ocupăm de iarbă ca la carte, doar fotbaliștii ne lipsesc!”, zic oamenii care au grijă de echipă.
Vedeta locală e „Bănel”, un jucător care aleargă încontinuu. „Noi știm și cu fotbalul, și cu varza”, zice antrenorul de la Lungulețu.
Adversarii sunt de la Steagu Roșu Colacu. Ei nu știu cu varza așa cum se știe aici. Doar d-aia au luat cinci și n-au niciun gol!
FOTBAL LA JUDEȚ (episodul 33) » Fotbal la Lungulețu printre tone de varză! „«Boltul» n-a venit, am găsit doar «Uber». I-am dat zece lei că nu mergeam prin noroaie”
Citește și alte reportaje din seria „Fotbal la județ”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”