Articol de Alberto Boțoghină - Publicat miercuri, 23 decembrie 2020 12:19 / Actualizat miercuri, 23 decembrie 2020 13:48
AC Milan - Lazio se joacă azi, de la 21:45, în derby-ul etapei a 14-a din Serie A. În cazul unui succes pe San Siro, Milan va fi sigură că va termina anul pe prima poziție, indiferent de rezultatul pe care Inter îl va înregistra la Verona.
Chiar dacă nu era luată în calcul de nimeni pentru o luptă la titlu, AC Milan a reușit să păstreze forma bună, în ciuda marilor probleme de lot, și are șansa să închidă prima parte a sezonului 2020-2021 în fruntea ierarhiei din Serie A. „Rossonerii” primesc vizita lui Lazio în ultimul meci din acest an.
Lazio vine pe San Siro după succesul important obținut în fața lui Napoli, scor 2-0, și speră să lege un nou succes pentru a reveni în zona locurilor de cupe europene. Trupa lui Inzaghi a început foarte slab actuala ediție de campionat și e abia pe locul 8, cu 21 de puncte strânse în 13 runde.
Despărțite de 10 puncte, Milan și Lazio par să-și fi schimbat rolurile din sezonul trecut. Atunci, Lazio era echipa care a apărut „neanunțată” în lupta la titlu cu Juventus și Milan formația care traversa un sezon complicat în campionat.
În sezonul trecut, Milan și Lazio și-au împărțit victoriile, dar interesant e că nimeni nu a câștigat pe teren propriu. Elevii lui Pioli s-au impus pe Olimpico, 3-0, în timp ce lazialii au câștigat pe San Siro, 2-1.
Pioli și Simone Inzaghi se confruntă cu mari probleme de lot înaintea duelului direct. Pentru Milan nu vor putea evolua Ibrahimovici, Bennacer, Gabbia și Kjaer, toți accidentați, și nici Kessie, suspendat, sau Rebici, în carantină. De cealaltă parte, Lazio vine pe San Siro fără Acerbi, Fares, Lucas Leiva, Lulici și Proto, accidentați.
CE PUTEM PARIA LA MILAN - LAZIO:
- Peste 2,5 goluri - cotă 1,70 la Superbet
- Peste 9,5 cornere - cotă 1,61 la Unibet
- PSF X - cotă 1,91 la Fortuna
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor