Articol de Alberto Boțoghină - Publicat luni, 30 noiembrie 2020 16:02 / Actualizat luni, 30 noiembrie 2020 16:23
Șahtior - Real Madrid se joacă marți, de la 19:55, în etapa a 5-a din grupele UEFA Champions League. ”Galacticii” au nevoie de o victorie pentru a-și asigura calificarea cu o etapă înainte de final.
Real Madrid merge pe terenul lui Șahtior pentru a răzbuna înfrângerea din tur și pentru a obține biletele pentru calificarea în primăvara Ligii Campionilor. Echipa lui Zidane traversează o perioadă foarte grea în campionat, unde n-a mai câștigat de trei runde, dar se descurcă excelent în UCL, acolo unde a legat două succese importante cu Inter (3-2 și 2-0).
Real se confruntă în continuare cu probleme din cauza accidentărilor, iar Zidane nu se va putea baza nici la această partidă pe căpitanul Sergio Ramos, Carvajal, Jovici, Valverde, Odriozola și Hazard, intrat de curând, din nou, pe lista indisponibililor după meciul cu Alaves.
Vestea bună pentru Zidane este aceea că Benzema este apt și ar putea apărea din nou în primul ”11” al lui Real Madrid în partida cu Șahtior, care se va disputa la Kiev și îl va avea la centru pe Ovidiu Hațegan.
Lipsa lui Sergio Ramos din apărarea lui Zidane o face pe Real extrem de vulnerabilă pe fază defensivă. Madrilenii au primit gol în nouă din ultimele zece meciuri jucate în toate competițiile, excepția fiind meciul cu Inter, de pe Meazza.
Dar dacă vorbim despre defensive cu probleme, atunci Șahtior ar putea avea un loc fruntaș, după ce ucrainenii au încasat zece goluri de la Monchengladbach în ultimele două meciuri. Ce e și mai îngrijorător pentru Șahtior e că brazilienii din atac nu și-au făcut treaba deloc, echipa din Donețk ajungând la trei meciuri la rând în Liga Campionilor fără gol marcat.
PONT: Peste 2,5 goluri - cotă 1,40 la Superbet