Articol de Alberto Boțoghină - Publicat duminica, 19 decembrie 2021 13:18 / Actualizat duminica, 19 decembrie 2021 13:18
Ca orice zi de duminică, oferta caselor de pariuri este una extrem de bogată! Avem multe meciuri bune de jucat azi, dar trei dintre ele ne-au atras atenția pentru cotele mari pe care agențiile le-au oferit în zona pariurilor pe goluri.
Fie că alegem să le jucăm pe același bilet, fie că ne orientăm către pariuri simple, am „ochit” trei confruntări de azi în care se pot da goluri, asta chiar dacă agențiile de pariuri se așteaptă la cu totul altceva. Mergem în Liga 1 și Premier League pentru a afla ponturile!
WOLVES - CHELSEA | 2+ | cotă 1,50
Pentru că Lukaku, Werner și Hudson-Odoi sunt în carantină, iar Havertz și Kovacic au și ei șanse mici să revină în echipă după ce au avut COVID, cotele pentru un meci spectaculos între Wolverhampton și Chelsea au crescut rapid. Totuși, chiar dacă e afectată în zona ofensivă, echipa lui Tuchel are în continuare resurse pentru a alinia o echipă extrem de competitivă în deplasarea de pe Molineux. Ne așteptăm la minimum două goluri azi, iar cota este extrem de mare pentru un astfel de pariu într-un meci jucat de Chelsea.
CFR CLUJ - FC ARGEȘ | 2+ | cotă 1,50
Pentru cea de-a doua recomandare ajungem în Liga 1, la confruntarea dintre CFR Cluj și FC Argeș. În mod normal, jocurile CFR-ului primesc cote mari în zona selecțiilor pe goluri. Știm bine modul în care vede fotbalul Dan Petrescu, dar „Bursucul” ar putea fi la ultimul meci ca antrenor în Gruia, așa că o despărțire cu un meci spectaculos ar fi rețeta perfectă. În vizită vine FC Argeș, echipă care a pierdut cu 5-0 la ultima aterizare la Cluj.
SEPSI - FCSB | 2+ | cotă 1,65
Cea mai mare cotă o prindem, surprinzător, la partida dintre Sepsi și FCSB. Casele de pariuri oferă cotă de 1,65 pentru minimum două goluri în meci, asta deși FCSB are cel mai bun atac din campionat, iar ultimele cinci meciuri directe dintre Sepsi și FCSB au avut mereu măcar două reușite. Bonus, ambele formații sunt obligate să câștige: covăsnenii pentru a continua lupta pentru playoff și bucureștenii pentru a continua cursa de urmărire a liderului CFR.