Articol de GSP - Publicat vineri, 17 decembrie 2021 15:32 / Actualizat vineri, 17 decembrie 2021 15:32
AC Milan – Napoli, SuperMeciul etapei din Serie A, se joacă duminică de la 21:45, pe legendarul San Siro. După ce ambele echipe au făcut cu rândul în vârful clasamentului din Serie A, acum sunt în cursa de urmărire a lui Inter, campioana en-titre şi liderul la zi.
Nu ai cont la Superbet? Înregistrează-te chiar acum şi beneficiază de Bonusul de Bun Venit de până la 500 de lei!
Milan şi Napoli au pierdut primul loc şi sunt în scădere de formă
AC Milan a trecut printr-o perioadă delicată la sfârşitul lunii noiembrie, când au venit primele două – şi singurele până acum – înfrângeri din campionat, cu Fiorentina şi Sassuolo. Fanii „diavolilor” au crezut că echipa lor şi-a revenit, după ce Zlatan & compania au câştigat meciurile, ce-i drept mai facile, cu Genoa şi Salernitana. Însă eliminarea din Liga Campionilor a lăsat urme, iar Milan a obţinut etapa trecută in extremis o remiză cu Udinese, dar care nu a fost suficientă pentru păstrarea primului loc în clasament.
Dacă Milan a câştigat opt puncte în ultimele şase meciuri, la Napoli situaţia este şi mai disperată. Echipa care a condus clasamentul pentru cea mai lungă perioadă în acest sezon a câştigat ultima dată în urmă cu patru etape, la acel 4-0 cu Lazio. În ultimele şase partide, Napoli a obţinut doar cinci puncte şi, din punct de vedere al formei recente, este una dintre cele mai slabe echipe din campionat.
Cu toate acestea, la momentul actual, Napoli are cota 5.50 la câştigarea titlului, chiar dacă este pe locul 4. În timp ce Milan, locul secund la un punct în spatele lui Inter, are cota 7.50. Alege aici cine va câştiga Scudetto în acest sezon.
Zlatan a marcat 4 în ultimele 5. Insigne îl poate întrece pe Maradona
La 40 de ani, Zlatan Ibrahimovic continuă să aibă un impact major asupra jocului echipei sale. Suedezul este cel mai bun marcator al lui Milan în actuala stagiune, cu şapte goluri marcate în campionat. Totodată, Ibrahimovic stă bine şi în ultimele dueluri împotriva lui Napoli. „Ibracadabra” a înscris patru goluri în ultimele cinci partide cu adversara de duminică. Va reuşi Zlatan să câştige titlul de golgheter?
În cealaltă tabără, Napoli are mai mulţi jucători cu cinci goluri marcate, însă Dries Mertens pare cel mai în formă marcator al echipei din sudul Italiei. Belgianul are cota 100.00 să iasă cel mai bun marcator al sezonului.
La acest meci însă, prim-planul este pe Lorenzo Insigne. Micuţul jucător de atac a marcat până acum şase goluri împotriva lui AC Milan în Serie A, iar dacă va înscrie duminică, pe San Siro, îl va devansa pe Diego Maradona, care a marcat acelaşi număr de goluri împotriva „diavolilor”.
Meciurile din Serie A beneficiază şi de SuperAvantaj, iar acum oferta este valabilă şi pentru selecţiile şansă dublă 12. Câștigi pariul dacă echipa pe care ai pariat are un avans de 2 goluri, în orice moment al meciului, indiferent de rezultatul final.
Milan, fără victorie pe San Siro cu Napoli din 2014
AC Milan are o singură victorie împotriva lui Napoli în ultimele 13 meciuri directe, un 3-1 în 2020. Însă dacă vrem să vedem când a fost ultimul triumf al rossonerilor pe San Siro împotriva napoletanilor, trebuie să ne ducem şi mai mult în spate.
14 decembrie 2014, adică în urmă cu şapte ani, este data la care Milan a obţinut ultima victorie pe teren propriu cu Napoli. Filippo Inzaghi era tehnicianul gazdelor la acea vreme, în timp ce pe banca lui Napoli stătea Rafa Benitez. Victoria era adusă de golurile marcate de Jeremy Menez, în prezent la Reggina, în Serie B şi Jack Bonaventura, care este jucătorul Fiorentinei.
De altfel, niciun jucător aflat atunci pe foaia de joc a celor de la Milan nu mai este în prezent la echipă, excepţie fiind Daniele Bonera, care face parte din staff-ul lui Stefano Pioli. Iar de la Napoli au mai rămas doar Kalidou Koulibaly şi Dries Mertens.
X Jackpot a trecut de 440.000 lei! Poate fi câștigat la oricare dintre cele peste 4000 de aparate