Articol de GSP - Publicat vineri, 11 septembrie 2020 16:32 / Actualizat vineri, 11 septembrie 2020 16:33
US Open 2020 se apropie de final și poate fi considerat cel mai deschis turneu major din ultimii 16 ani. Roger Federer și Rafael Nadal nu s-au înscris, iar Novak Djokovic a fost descalificat în meciul din turul al patrulea contra lui Pablo Carreno Busta, după ce a lovit involuntar o arbitră de linie cu mingea. În aceste condiții, întrecerea de la New York este prima după Roland Garros 2004 în care niciun reprezentant din Big 3 nu ajunge în semifinale.
Într-o astfel de situație, Pablo Carreno Busta, Alexander Zverev, Daniil Medvedev și Dominic Thiem au o șansă uriașă să-și treacă în cont primul trofeu major din carieră.
Medvedev - Thiem, semifinala vedetă de la US Open
Meciul dintre Daniil Medvedev și Dominic Thiem se anunță cel mai interesant de până acum de la New York. A doua semifinală a turneului îi opune pe singurii jucători ajunși în careul de ași care au mai jucat o finală majoră până acum. Austriacul a ajuns de două ori în ultimul act de la Roland Garros (învins de fiecare dată, în 2018 și 2019 de Rafael Nadal) și o dată la Australian Open (învins în acest an de Novak Djokovic). Rusul, în schimb, este vice-campionul en-titre de la US Open, după ce anul trecut a pierdut finala cu Rafael Nadal.
Partida ar trebui să fie una deosebit de echilibrată, având în vedere că ambii jucători au arătat că se află în mare formă în confruntările anterioare. Aceasta va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, după cea dintre Zverev și Carreno Busta, care va începe la 23:00 (ora României).
Cei mai buni sportivi rămași în concurs conform clasamentului s-au mai întâlnit până acum de trei ori. Thiem s-a impus în primele două dăți, în sfertul de finală de la Sankt Petersburg din 2018, 6-2, 3-6, 7-6(2), și în finala de la Barcelona din 2019, 6-4, 6-0, în timp ce Medvedev a câștigat ultimul meci direct, anul trecut, în sferturile de finală de la Montreal, cu 6-3, 6-1.
Daniil Medvedev a ajuns în semifinale, în acest an, fără să piardă încă set. Al cincilea jucător al lumii a câștigat clar partidele din primele patru tururi, atunci când n-a avut nevoie nici măcar de un set cu prelungiri în fața lui Federico Delbonis (6-1, 6-2, 6-4), Christopher O'Connell (6-3, 6-2, 6-4), JJ Wolf (6-3, 6-3, 6-2) și Frances Tiafoe (6-4, 6-1, 6-0).
Ceva mai multe bătăi de cap a avut în sferturile de finală, contra conaționalului Andrey Rublev. Acesta din urmă a fost foarte aproape să câștige chiar primul set și să-i complice cu adverat viața lui Medvedev. Aflat în control total al tie-break-ului, Rublev a ratat însă trei șanse de a închide la rând, iar Daniil a preluat controlul prin cinci puncte consecutive câștigate de la 3-6. În final, a fost 7-6(6), 6-3, 7-6(5) pentru Medvedev, după două ore și 27 de minute (cea mai lungă partidă a sa la US Open 2020).
Dominic Thiem a ajuns în semifinale după ce a jucat același număr de seturi ca și rusul. Chiar dacă a cedat o manșă în fața lui Marin Cilic (campionul din 2014 de la New York), austriacul n-a jucat decât două seturi contra lui Jaume Munar, în primul tur. După abandonul spaniolului la scorul de 7-6(6), 6-3 pentru al treilea jucător al lumii, Thiem i-a eliminat apoi pe Sumit Nagal, cu 6-3, 6-3, 6-2, pe Marin Cilic, cu 6-2, 6-2, 3-6, 6-3, pe Felix Auger-Aliassime, 7-6(4), 6-1, 6-1 și pe Alex de Minaur, cu 6-1, 6-2, 6-4.
Nici Dominic n-a stat foarte mult pe teren în aceste meciuri. De altfel, cea mai lungă partidă a sa a fost cea cu Cilic și a durat două ore și 27 de minute, la fel ca cea a lui Medvedev cu Rublev.
„Nu-i avem aici pe Roger, Rafa, Novak, dar încă sunt Daniil, Sascha și Pablo. Mai sunt alți trei mari jucătiori. Fiecare dintre ei merită să câștige primul titlu major și toată lumea va da tot ce are mai bun. În momentul în care intrăm pe teren, uităm de ceilalți trei”, a spus austriacul despre el și ceilalți trei semifinaliști.
Ai cele mai bune cote pentru meciul Medvedev - Thiem, la Superbet!
Șansă uriașă pentru Zverev și Carreno Busta
Înaintea duelului dintre Daniil Medvedev și Dominic Thiem, Alexander Zverev și Pablo Carreno Busta se vor întâlni vineri, de la ora 23:00, pe Arthur Ashe Stadium, în prima semifinală. Ambii jucători au ocazia să se califice în premieră într-o finală de Grand Slam. De asemenea, amândoi au mai ajuns, înainte de US Open 2020, doar o singură dată în careul de ași. Spaniolul a făcut-o tot la New York, în 2017, când a fost eliminat de Kevin Anderson, iar germanul, în acest an, la Australian Open, când a pierdut cu Dominic Thiem.
Zverev are prima șansă în această semifinală, datorită clasării, dar și datorită faptului că se pare că a depășit acel blocaj avut în trecut și a început să aibă evoluții tot mai bune în turneele de Grand Slam.
Deși a cedat set în toate meciurile de până acum, cu excepția celui cu Alejandro Davidovich Fokina, germanul a arătat că nu se mai complică atât de mult. Asta arătat-o inclusiv în sfertul de finală cu Borna Coric, când a reușit să întoarcă în favoarea sa o partidă dominată de croat în primul set și jumătate. Până acum, Zverev a trecut, în ordine de Kevin Anderson, cu 7-6(2), 5-7, 6-3, 7-5, de Brandon Nakashima, cu 7-5, 6-7(8), 6-3, 6-1, de Adrian Mannarino, cu 6-7(4), 6-4, 6-2, 6-2, de Alejandro Davidovich Fokina, cu 6-2, 6-2, 6-1, și de Borna Coric, cu 1-6, 7-6(5), 7-6(1), 6-3.
Problema lui Sascha o reprezintă însă în continuare dublele greșeli, pentru că, în afara partidelor cu spaniolul din turul al patrulea și sud-africanul din prima rundă, el a servit cel puțin zece în celelalte meciuri.
Carreno Busta are de partea sa însă experiența, fiind cel mai în vârstă semifinalist la cei 29 de ani ai săi, dar și calmul, fiind un jucător mai puțin vulcanic decât Zverev. După 4-6, 6-3, 1-6, 6-3, 6-3 în primul tur cu japonezul Uchiyama, spaniolul a câștigat lejer următoarele două meciuri: 6-1, 6-2, 6-2 cu Krueger și 6-4, 6-3, 6-3 cu Berankis. După ce Djokovic a fost descalificat în finalul primului sfert, în turul al patrulea, Carreno Busta a gestionat foarte bine momentul în favoarea sa și l-a învins pe Denis Shapovalov în sferturile de finală, asta deși canadianul pornea ca favorit. A fost 3-6, 7-6(5), 7-6(4), 0-6, 6-3 pentru iberic după un maraton de patru ore și opt minute.
„Cred că ultimele luni au fost foarte dure pentru toată lumea. Am lucrat mult cu antrenorul meu, iar când tragi tare, rezultatele vin. Poate nu în primul turneu, dar mă simt foarte norocos că am ajuns în semifinale”, spunea Pablo Carreno Busta după calificarea în semifinale.
Cine câștigă trofeul la US Open? Descoperă oferta de la Superbet!
Medvedev, văzut favorit la trofeu
Dintre cei patru jucători rămași în cursă, Daniil Medvedev este considerat favorit să ia trofeul. Acesta este văzut cu un mic avantaj în fața lui Dominic Thiem datorită rezultatelor pe hard-ul nord-american din ultimii doi ani. În 2019, rusul a jucat finala la Washington, Montreal și US Open și a câștigat la Cincinnati.
Medvedev are avantajul unui serviciu mai bun decât cel al lui Thiem, însă austriacul, un specialist al zgurei, compensează foarte bine și pe terenurile rapide prin deplasarea sa superioară și prin loviturile puternice din spatele liniei de fund. Mai mult decât atât, Dominic pare să aibă un profil similar cu cel al lui Stan Wawrinka. Asemeni elvețianului, el este un jucător puternic, care până acum a stat mai mult în umbra celor trei mari jucători din circuit și nu a avut loc de ei pentru a lua un trofeu la un Grand Slam. La fel cum s-a întâmplat cu Wawrinka la Australian Open 2014, Thiem ar putea profita de ocazie și să bifeze și acest obiectiv chiar la US Open 2020.
Cert este că cine va câștiga a doua semifinală va fi favorit în ultimul act contra lui Zverev sau Carreno Busta. Dat fiind faptul că niciunul dintre cei patru jucători nu a mai câștigat până acum un turneu major, lucrurile se pot schimba însă foarte ușor și să avem parte de multe evenimente imprevizibile în cele trei meciuri rămase.
SuperSocial e un Grand Slam emoțional!
Bucură-te de noua dimensiune a experienței Superbet! După ce îți instalezi aplicația de pariuri sportive, setează-ți și profilul pe SuperSocial, rețeaua de socializare a celor care iubesc pariurile sportive. Poți vedea cine sunt cei mai experimentați, cine sunt cei mai inspirați, poți vedea și plasa și tu biletele lor, poți distribui și biletele tale, îți poți face noi prieteni și te poți afirma în cea mai tânără comunitate de pariori din România! Mai mult, îl poți întâlni pe însuși Ilie Dumitrescu, legendarul Tricolor, ambasador de brand Superbet, care e o prezență activă pe SuperSocial. Oare Mister va plasa bilete și pe Finalele US Open?
Bonusul de bun venit, plus pariul șansă în agenții!
Vino la Superbet, vezi în direct și pariază pe US OPEN! Alege online-ul, pe site sau direct din aplicația de mobil, deschide cont, depune și poți încasa imediat un Bonus de Bun Venit Sport ce poate ajunge până la 500 de lei și se acordă la primele tale 3 depuneri! Dacă preferi agențiile de cartier, e și mai bine! Trece-le pragul cu încredere fiindcă pe lângă beneficiile din online, doar în agenție ai și Pariul Șansă, reintrodus la cererea jucătorilor adevărați! Peste 4.000.000 de bilete plasate în ultimele două luni s-au calificat pentru a plăti câștiguri grație Pariului Șansă și zeci de mii de jucători au încasat superbani!
#PARIEMPEBINE #ÎMPREUNĂSUNTEMSUPER
de Gabriel Ilcu