Articol de GSP - Publicat luni, 02 octombrie 2017 12:39
București a fost, la finele săptămânii trecute, gazda ședinței Comitetului Executiv al Federației Internationale de Haltere, condusă de Tamas Ajan, membru CIO. Nume importante ale acestei disipline au participat la ședința unde s-a dezbătut viitorul halterelor mondiale.
În urma deciziilor luate, Federația Internațională de Haltere va elabora în următoarele 10 săptămâni un plan puternic de combatere a dopajului. Acesta are ca scop convingerea Comitetului Internațional Olimpic să nu renunțe la sportul care este prezent la Olimpiade încă din 1920.
Comisia pentru Programul Sportiv analizează modurile în care sportul poate fi mai inovativ si are misiunea de a considera și posibile modificări ale sistemului de calificare olimpic pentru trecere de la actualul sistem de calificare, prin care cotele sunt obtinute cu participarea echipei, la un sistem de calificare individual.
Cu siguranță, cel mai fierbinte punct din agenda executivului IWF este problema dopajului. Comisia pentru Sportul Curat va înainta propuneri pentru strategia luptei împotriva acestui fenomem și va propune Comitetului Executiv măsuri disciplinare pentru 9 federații de haltere naționale care au înregistrat trei sau mai multe cazuri pozitive la ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice.
Acest prestigios eveniment, organizat de Federația Română de Haltere, condusă de campionul olimpic, Nicu Vlad, vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere, șef al Comisiei Tehnice Internaționale și membru în Comisia pentru Programul Sportiv, a putut fi realizat și ridicat la cel mai înalt standard, și datorită sprijinului acordat de grupul KazMunayGas International, al cărui Chief Executive Office (CEO) este Zhanat Tussupbekov, cel ce deține, începand cu luna mai, și funcția de vicepreședinte al Federației Internationale de Haltere.
KazMunayGas International, care deține Rompetrol, este un partener privat extrem de implicat în activitatea halterelor din mai multe țări din lume și este sponsor principal al Federației Române de Haltere.
"Suntem parteneri cu Rompetrol, vă pot spune că unii dintre vicepreședinții Federației Internaționale este chiar președintele Rompetrolului. Este vorba de domnul Zhanat Tussupbekov, care s-a angajat și a suportat cheltuielile pentru această ședință, pentru aceste câteva zile în care avem aici tot comitetul executiv al Federației Internaționale de Haltere. Întotdeauna am încercat să avem lângă noi companii care să ne poată sprijini financiar. Parteneriatul cu Rompetrol a început în urmă cu 2 ani. Când ai o stabilitate financiară și o putere financiară, automat poți să te dezvolți. Dezvoltându-te, pot veni și rezultatele " Nicu Vlad, președinte FRH
"Suntem o companie sustenabilă și durabilă, sprijinim de mai mulți ani Federația Română de Haltere pentru dezvoltarea și pregătirea sportivilor și antrenorilor săi și considerăm că este de datoria noastră să facem acest lucru. Întâlnirea de la București a fost una istorică, ce și-a propus să promoveze activitățile sportive și să înceapă o nouă eră. În plus, extindem geografia sprijinului nostru către federațiile de haltere ale mai multor țări din regiunile în care ne desfășuram activitatea, și anume în Bulgaria, Moldova, România, Georgia, Kazahstan, Turcia" Omar Mustafin, managing director pentru relații guvernamentale, KMG International / Rompetrol și secretar general al Federației de Haltere din Kazahstan