PROVOCAREA TELEKOM: Grupă ușoară sau grupă de foc? Dezbatere la nivel înalt: Ovidiu Ioanițoaia versus Cătălin Tolontan

INTRĂ AICI ȘI VOTEAZĂ CUM VREI SĂ ARATE GRUPA ROMÂNIEI LA EURO 2016!

Cătălin Tolontan: ”Ne vedem azi, la ora 19:00!”

Ridicată prin propriile forțe, generația lui Tătărușanu își va citi astăzi viitorul în palma lui Gullit și Lizarazu.

Pe vremuri, turneele finale erau blînde cu toată lumea. Meciurile unei echipe se disputau la interval de o săptămînă, zece zile, nu la patru zile, ca acum.

Jurnaliștii aveau vreme să scrie. Astăzi, stai cu un ochi la meci și cu celălalt pe ecranul laptopului. Trebuie să trimiți textul instantaneu, în minutul 90, chiar în momentul fluierului arbitrului. Cronica apare imediat pe site. Abia trec cîteva zeci de secunde și primul "internaut", cum le zice Ovidiu Ioanițoaia, imaginîndu-i ca pe niște specialiști îmbrăcați în costume de astronauți, așadar, nu trec decît cîteva zeci de secunde și primul comentator te ia la mișto.

Erau alte vremuri...

Gheorghe Nertea, de la vechea Gazetă, povestea, cu umor, faze cu echipa "tricolorilor" în care el juca rolul lui Păcală.

"La nu mai știu care turneu final, picasem cu Fănuș Neagu în cameră", își amintea Nertea. "Fănuș se apucase să scrie avancronica meciului de a doua zi, pe care urma să o dicteze la telefon. Dar nea Fane nu era mulțumit. Scria, ștergea, avea sentimentul că e pe drumul cel bun cînd, dintr-o dată, mototolea foile și le arunca, burzuluit, pe covor", rememora Nertea.

"Eu luam foile de pe jos, le netezeam tacticos și le puneam deoparte, pe pat. La un moment dat, Fănuș mă vede și, parcă trezit din somn, mă întreabă nedumerit: «Ce faci, Gică? Ce faci cu foile alea?»". La care Nertea îi răspunde: "Lasă-le, nea Fane, că sînt bune. Ce arunci mata merge publicat la mine!".

Ciornele scriitorului deveneau avancronicile ziaristului.

Dincolo de poantă, povestea m-a urmărit ani de zile. Pentru că are în ea ceva discret și temeinic. Dintre toate speciile jurnalistice, care oricum aleargă degeaba în căutarea trăiniciei imposibile, avancronica e cea mai efemeră. În momentul în care ajunge sub ochii oamenilor, mai e puțin pînă la tragerea la sorți.

Avancronica este infirmarea garantată a oricărei predicții. E o profeție contrazisă din start, invers decît erorii SF-ului "Dune", care își lansau preștiința în timp, intuind viitorul.

Tragerea pentru Euro 2016 are loc azi, la Paris, la ora 19, la noi pe DolceSport. Ce poate fi spus în avancronică?

Poate doar atît. Vreme de cîteva zile, am combătut cu Ovidiu Ioanițoaia, omul căruia îi datorez cel mai mult în această profesie, pe seama adversarilor României la Euro.

Ne-am contrazis nu doar de dragul convenției, ci și pentru că avem realmente opinii diferite despre cum ar fi mai bine echipei și microbiștilor la acest turneu final. O dezbatere e utilă întotdeauna. Vorba lui Mircea Lucescu, "în fotbal ultima care moare e speranța și dacă moare și speranța, rămîne pasiunea".

Îmi doresc o grupă cu echipe importante pentru că am senzația că asta ar face bine fotbaliștilor noștri, în primul rînd. Adversarii de elită ar eleva voința și realizările din teren ale lui Torje, Hoban sau Tătărușanu și ar arunca razele strălucitoare meritate pe finalul carierei lui Raț, care durează de 14 ani! Rămîn la părerea că, apropo de Raț, e unul dintre cei mai subevaluați fotbaliști pe care i-a avut "naționala". Mai vorbim peste cîțiva ani cine va putea să ne asigure aceeași constanță, pe decenii, nu pe un meci, în flancul stîng al apărării.

Generația lui Tătărușanu n-a avut pînă acum mare șansă. Ea se trage din cea a lui Mutu și Chivu, după cum și aceasta s-a tras din cea a lui Hagi, intermediată de generația lui Adi Ilie.

Spre deosebire de toate celelalte însă, trupa lui "Tătă" n-a beneficiat de recomandarea călduroasă a înaintașilor. Ea s-a bazat doar pe sine. Și a ajuns aici, cu toate slăbiciunile, dar și micile eroisme de care a fost capabilă.

Asta o face dornică de o confirmare. Iar confirmarea vine doar prin întîlnirea cu cei mari!

Ne întîlnim astăzi, la ora 19, în fața televizoarelor, așteptînd ca norocul să ne scrie pe ciornă viitorul!

[Dezbaterea de ieri: Grupă cu Germania și Ucraina?]

Ovidiu Ioanițoaia: ”Nu m-am schimbat, doresc o grupă ușoară!”

Cum a terminat Fănuş Neagu cu drumurile la Euro 1996

Maestrul Radu Cosaşu, îndrăznesc să-i spun aşa deşi îl deranjează, se întreba în articolul de ieri dacă Euro 2016 va avea loc? Pesimismul său pleca de la observaţia că "ISIS-ul ăla e obsedat de stadioanele fotbalului şi are o mare boală pe acest joc pervers". Îl înţeleg pe decanul gazetăriei noastre, însă nu-i împărtăşesc scepticismul.

În ciuda pericolelor ce-l ameninţă, cel al terorismului fiind cît casa, turneul final trebuie să rămînă în Franţa şi să se dispute conform programului iniţial. Ar fi o imensă eroare ca întregul continent să cedeze în faţa fricii, să se predea. Între misiunile lumii contemporane e şi aceea de a stăvili frica, de a o combate. Implicit, de a o învinge.

Altfel, în debutul acestei polemici cordiale, preopinentul meu pleda miercuri pentru o grupă grea. Motivînd că "avem nevoie de echipe puternice care să ne mobilizeze", Tolo argumenta şi cu "percepţia că noi sîntem favoriţi ne va apăsa". În teorie e corect, în practică mai puţin. Asta în ideea că, dincolo de ce vor hotărî sorţii diseară, mă îndoiesc să existe vreun adversar la Euro 2016 în faţa căruia "tricolorii" să fie în avantaj. În pole-position.

Am citit în Adevărul de weekend că Stelea, Hoban, Cămătaru şi Burleanu ar vrea să reîntîlnim, din ultima urnă valorică, Irlanda de Nord. Personal, n-aş vrea, deşi pe 14 noiembrie 2014 am bătut-o la Bucureşti cu 2-0, iar la Belfast a fost 0-0. Continuu să cred că în locul unor insulari robuşti şi incomozi din pricina jocului aerian avîntat, mai degrabă ni s-ar potrivi albanezii. Ştiind ce le poate pielea, ne-ar conveni să cădem cu balcanicii noştri, fie şi deoarece în raport cu ei ne lipsesc complexele. În general, notaţi că nu mi-am schimbat opinia: mizez pe o grupă cu Belgia, Ucraina şi Albania, abordabilă ca să visăm la "optimi".

În încheiere, iată o amintire de la Euro cu Fănuş Neagu, scriitorul care i-a oferit limbii române frumuseţi fără pereche. Autorul capodoperei "Îngerul a strigat" era un tip care nu se ferea de un pahar, două. Îi plăcea vinul, nu tăria. Cînd lua ceva la bord, devenea mai sclipitor şi vorbele lui se transformau în veritabile aforisme. Cornel Dinu cunoaşte subiectul ca nimeni altul deoarece marele romancier i-a fost prieten de suflet şi naş de cununie.

Deci, eram în Anglia 1996, la Newcastle, dacă nu greşesc, după eşecul nedrept cu Bulgaria, 0-1, meciul acela de pomină pe parcursul căruia lui Dorinel i s-a anulat un gol perfect valabil. Împotriva uzanţelor, la barul presei s-a servit whisky, numai că Fănuş s-a necăjit că lui i-au turnat doar o picătură, un degetar, în vreme ce alţii primiseră o cantitate mai mare de scotch, aproape jumătate de pahar. Mi s-a plîns de "discriminare" şi mi-a trasat sarcină să descopăr de ce e nedreptăţit.

Trăgînd cu urechea, am aflat că pentru a căpăta mai mult whisky, trebuie să ceri "double!", adică porţie dublă. Informat, Nea Fane s-a îndreptat glonţ spre locul faptei, l-a privit sfidător pe barman şi a comandat scurt "double, double, double!". Apoi, întors cu paharul plin ochi, şi-a savurat succesul: "Copii, gata, am terminat-o cu drumurile!".

INTRĂ AICI ȘI VOTEAZĂ CUM VREI SĂ ARATE GRUPA ROMÂNIEI LA EURO 2016!