Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 decembrie 2018 09:00
Americanca Mikaela Shiffrin a devenit duminică prima schioare care reușește să se impună în toate cele șase probe ale schiului alpin. Niciun bărbat sau femeie nu reușise până acum să facă acest lucru.
Americanca în vârstă de 23 de ani s-a impus în proba de Super-G desfășurată la Lake Louise în Canada. Mikaela are în palmares 46 de victorii în etapele de Cupă Mondială, dintre care 34 sunt la slalom, șase la slalom uriaș, trei la slalom în paralel și câte una la coborâre, Super-G și combinată. "Unul dintre obiectivele mele când m-am apucat de schi a fost să mă impun în toate probele. Părea de neatins, dar iată că am reușit", a spus Shiffrin.
Până în 2015, când a fost introdus slalomul paralel, au existat șase sportive care au reușit să se impună în cele cinci discipline ale schiului alpin de până atunci. Ele sunt americanca Lindsey Vonn, slovena Tina Maze, croata Janica Kostelici, suedeza Anja Parson și austriaca Petra Kronberger.
Top 5 câștigătoare de etape de Cupă Mondială
1. Lindsey Vonn 86
2. Annemarie Moser-Pröll 62
3. Vreni Schneider 55
4-5 Renate Götschl 46
Mikaela Shiffrin 46