GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  PROMO

Valentin Popescu, specialist în marketing sportiv: „Dacă nu ești pe rețelele de socializare, nu exiști!”

Valentin Popescu
Valentin Popescu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 februarie 2022 09:04 / Actualizat vineri, 18 februarie 2022 11:04

Valentin Popescu, om cu state vechi în marketing, acum Director Marketing Sportiv la Alexandrion Group, vorbește despre secretele meseriei sale și despre lucrurile bune ori mai puțin bune din sportul românesc. 

- Ce s-a schimbat în marketingul sportiv față de acum 20 de ani, când ați intrat dvs. în această lume?

- În primul rând, modurile de comunicare. Acum sunt mult mai multe și mult mai directe, mult mai precise, targetate pe iubitorul de sport, pe consumator.

- Care sunt marile probleme ale sportului românesc, din punctul de vedere al unui marketer?

- Sportul românesc are o imagine nu prea bună în acest moment, pentru că investițiile au fost mici în ultima vreme, rezultatele au fost nu în număr foarte mare, iar omul de rând nu mai percepe sportul românesc ca fiind un domeniu performant. Noi nu mai avem vapoare de sportivi, avem bărcuțe de sportivi. Iubitorul de sport are acum o reticență în ceea ce privește performanța în sportul românesc. Sunt federații care nu știu să comunice, nu știu să evidențieze munca și rezultatele și, din păcate, sunt unele care  nu încearcă să facă pași înainte. Au rămas învechite ca mod de abordare a sportului, dar și ca mod de comunicare. Sunt multe probleme aici, oameni fără viziune, lipsa acțiunii de a atrage sponsori, lipsa unor programe coerente adaptate la aceste vremuri și, mai ales, atragerea tinerilor către sport. Din păcate, aceste probleme sunt valabile pentru multe dintre federațiile (sporturile) prezente la noi, multe cu tradiție. 

Cred că federațiile, cluburile sportive din România trebuie să externalizeze acest departament de marketing sau să aducă oameni pricepuți în aceste domenii. De 7 ani sunt lector al Sport Business Academy,  singura facultate de marketing sportiv din estul Europei, facultate ce își desfășoară activitatea în cadrul ASE București, acolo unde împart din experiența și experințele mele studenților.

Sunt multe probeleme aici, oameni fara viziune, lipsa actiunii de a atrage sponsori, lipsa unor programe coerente adaptate la aceste vremuri si mai ales atragerea tinerilor catre sport. Din pacate aceste probleme sunt valabile pentru multe dintre federatiile (sporturile) prezente la noi si multe cu traditie.

Cred ca federatiile, cluburile sportive din Romania trebuie sa externalizeze acest department de marketing sau sa aduca oameni priceputi in aceste domeniu. De 7 ani sunt lector al Sport Business Academy, singura facultate de marketing sportiv din estul Europei, facultate ce isi desfasoara activitatea in cadrul ASE Bucuresti , acolo unde impart din exeperienta si experintele mele studentilor. 

Sunt o mulțime de tineri talentați pe care eu îi recomand federațiilor, cluburilor sportive, asociațiilor sportive din România, dar foarte puțini dintre ei primesc șansa să arate ce pot.

Valentin Popescu, specialist în marketing sportiv: „Dacă nu ești pe rețelele de socializare, nu exiști!”
Valentin Popescu

- Care sunt cele mai eficiente metode de promovare pentru un sportiv sau club?

- În ziua de azi, dacă nu ești pe rețelele de socializare, nu exiști. Nu exiști ca imagine. Orice sportiv trebuie să țină cont de potențialul mediatic pe care îl are. Este ușor să ajungi la fani, la oameni, în general, să îți expui performanțele, munca, să inspiri.

Deci pentru un sportiv rețelele sociale și media reprezintă elemente esențiale.  Pentru un club sunt acestea două plus inițiative de promovare propriu-zisa, acțiuni, evenimente în jurul meciurilor, sportivilor etc. Asta ca să vă spun doar lucrurile de bază și să nu intrăm în următoarele etape, având în vedere ordinea lucrurilor.

- Dați-ne 3 exemple de sportivi sau cluburi din România care, din punctul dvs. de vedere, își joacă bine cărțile pe marketing.

- Sunt câteva și la fiecare aș putea spune că potențialul este mult mai mare… C S Universitatea Craiova, Dinamo București, Ana Maria Brânză-Popescu, David Popovici.

- Și 3 exemple de sportivi sau cluburi cu potențial foarte mare, dar încă nevalorificat la adevărata lui valoare.  

- CFR Cluj, CSA Steaua și chiar FCSB, FC Brașov…

- Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac sportivii români la nivel de imagine?

- În primul rând, relația cu presa. Mulți dintre ei parcă vor să fugă de presă, deși aceasta este o recunoaștere a valorii lor și un mod de a comunica cu fanii lor, un mod de a-și crește valoarea în ansamblul ei. 

Un alt aspect este neglijarea rețelelor de socializare și a comunicării cu fanii. Lipsa sau dezinteresul pentru activități adiacente sportului, evenimente de tot felul pentru fani, presă sau, pur și simplu, caritabile.

În ceea ce privește prezența pe rețele de socializare, vă dau un exemplu la cel mai înalt nivel. În 2017, pe 7 octombrie, dacă îmi aduc aminte bine, când Simona Halep a devenit nr. 1 mondial, eu, care fac o cercetare a momentelor ce trebuie valorificate, am parcurs a doua zi toate paginile de socializare ale Simonei și am observat că nu era scris nici măcar un rând despre extraordinara reușită. 

Aceasta este o bilă neagră pentru departamentul de marketing care era sau, mai degrabă, nu era în spatele sportivei, asta dezamăgește fanii. Ulterior am văzut că  lucrurile sau reglat în ceea ce privește acest aspect și acum e foarte bine.

- Care sunt trendurile mondiale la care trebuie să fie atenți oamenii de marketing sportiv din România?

- Modul în care funcționează relația de comunicare dintre sportivi sau cluburi și fani în toată lumea. Aceasta este prezentă la orice club care se respectă, iar pentru sportivi este esențială. Trebuie să fie atenți și la trend. La cum se adaptează și cum se schimbă relația tehnologie-sportivi-fani-comunicare.

- Ce poveste de marketing trebuie să spună un sportiv sau un club pentru a face o companie să-i devină sponsor, partener, aliat?

- Nu e vorba doar de o singură poveste. Este vorba de mai multe povești. O imagine bună, în primul rând o imagine. Pentru asta trebuie ca tu să exiști pentru cei din jurul tău, media, fani. 

Nu e ușor pentru că trebuie să aloce din timpul lor, dar trebuie găsit un echilibru în asta, fiindcă această imagine aduce bani, aduce investiții și asigură resursele necesare pentru tine ca sportiv sau club să evoluezi. 

Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
665911298174039
Cornel Safta  •  18 Februarie 2022, 01:27

Felicitari, domnule! In sfarsit face cineva o radiografie sincera a realitatii de la noi, unde toata lumea neglijeaza sportul. Din pacate ce nu inteleg oamenii de pe la noi e ca marketingul in sport este o investitie, nu un moft. Nu te poti astepta sa ploua cu banii din nimic. Sportul romanesc are nevoie de investitii, are nevoie de marketing, are nevoie sa genereze din nou emotie si incredere.

5328871090491390
Gheorghe Cristian Dragos  •  17 Februarie 2022, 18:24

Multumim, Valentin! Sports Business Academy este incepand cu 2015 primul program dedicat profesioniștilor și iubitorilor sportului din Europa de Est, unde poți să înveți marketing sportiv, management sportiv, project management si social media de la specialiști din domeniu. Academia de Studii Economice, alaturi de UNEFS, sunt partenerii nostri incepand cu 2016.

4774832669261700
Alin Bobeică  •  17 Februarie 2022, 17:30

Sports Business Academy este singura scoala de marketing/management sportiv din Estul Europei (ei fac ce ar trebui sa faca statul de mult timp,sustin si educa fosti sportivi).Bineinteles ca este si ACREDITATA. Omul acesta este lector de cativa ani buni la SBA... El si compania pentru care lucreaza sustine sportul romanesc in modul cel mai serios si concret!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează