GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  PROFU' DE SPORT

VIDEO // EXCLUSIV Urmează o schimbare majoră în Liga 1: „Nicăieri în Europa nu e ca în România! E imposibil să rămână așa”

Șeful eAD a spus de ce crede că televiziunile de sport vor crea un pachet contra-cost în următorii ani. Foto: Cristi Preda
Șeful eAD a spus de ce crede că televiziunile de sport vor crea un pachet contra-cost în următorii ani. Foto: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat vineri, 02 septembrie 2022 19:30 / Actualizat vineri, 02 septembrie 2022 20:28

Dialogul amplu de la podcastul Profu' de Sport cu Orlando Nicoară, directorul firmei care deține drepturile TV pentru Liga 1 și care a implementat VAR-ul în România, a conținut, printre altele, un subiect extrem de important pentru fotbalul românesc. Șeful eAD a spus de ce crede că televiziunile de sport vor crea un pachet contra cost în următorii ani.

VIDEO. Pay-per-view în Liga 1? „Un pachet de sport poate fi câțiva euro”

- Există un plan pentru ca Liga 1 să devină pay-per-view?
- În momentul de față, nu. Este o discuție care ar trebui purtată cu televiziunile. Fiecare televiziune își face un plan de afaceri, care include sau nu partea asta de Liga 1. În momentul de față, clientul de cablu din România primește absolut toate competițiile gratuit, în abonamentul de cablu.

- Nu chiar gratuit, ci fără să plătească o extra-taxă. Ceea ce, e adevărat, nu se întâmplă în nicio altă țară.
- Nu se întâmplă nicăieri în Europa, în momentul de față. Fotbalul e un produs extrem de scump, toate drepturile sunt scumpe, de la Champions League până la Premier League, Seria A, La Liga, Bundesliga, tot ce înseamnă sport. Prețurile cresc, în timp ce utilizatorul român primește tot acest conținut inclus în abonamentul de cablu. E o situație care e posibil să nu mai dureze foarte mult, dar aici ține de strategia fiecărei companii. Ei trebuie să decidă dacă la un moment dat vor cere 1 euro sau 2 euro în plus pentru a avea acces la anumite competiții. Și aici mi-e greu să cred că Liga 1 va fi pusă într-un pachet separat.

- Dar?
- E foarte posibil să fie un pachet în care intră Liga 1, intră Premier League, intră Champions League etc. Un pachet de sport, care poate să fie 2 euro, 3 euro, 5 euro, habar n-am. Adică trei ape, două cafele sau două pachete de țigări.

- Când estimezi că s-ar putea întâmpla așa ceva?
- Mi-e greu să dau un răspuns, pentru că nu depinde de noi.

- Dar estimezi totuși că se va întâmpla în viitor.
- E imposibil să nu se întâmple. Uite, drepturile pentru Champions League pentru 2024-2027 au fost vândute în Statele Unite cu 250 de milioane de dolari pe an. Au crescut de la 100 de milioane, cât au fost data trecută, la 250 de milioane. Marii jucători de tehnologie intră pe piața asta și încearcă să cumpere cât mai mult din drepturile sportive, pentru că sportul este ultima redută a televiziunii clasice pentru a genera audiență. Sportul, în continuare, generează audiență.

- Și atunci?
- Și atunci, e o competiție între zona de tehnologie, Amazon e cel mai agresiv din punctul ăsta de vedere, și televiziunile care vor să păstreze aceste drepturi în ograda lor. Tot ce înseamnă drepturi TV pe sport vor crește din punct de vedere al costului. Și atunci, dacă în România ai inflație 15%, să păstrezi prețurile la același nivel, în condițiile în care toate drepturile sportive vor crește, înseamnă un non-business. N-are cum să funcționeze.

- Deci trebuie să cauți o altă sursă de acoperire a costurilor, nu? Deocamdată, cabliștii folosesc drepturile TV de sport ca pe un vehicul de marketing, dar într-un viitor apropiat, câțiva ani probabil, îi va pune pe abonați să plătească separat pentru sport. 
- Dacă vorbim de câțiva ani, da, într-un viitor apropiat cred că se va întâmpla.

- Hai să vorbim un pic și despre miza din spatele drepturilor TV. S-a vehiculat varianta conform căreia Zoltán Teszári, care este acționar la RCS&RDS, ar fi cumva și în spatele operațiunilor de la Look, de la Prima și așa mai departe, obiectivul fiind un monopol deghizat pe zona de drepturi de sport, care ulterior să se transforme într-un pay-per-view din care nu mai ai cum să scapi. Nu vei mai putea vedea aproape pe nicăieri sport, decât dacă plătești. Tu ești în mijloc, implicat în toate poveștile, hai să lămurim.
- În niciun caz nu există niciun fel de legătură între noi, eAD, și domnul Teszári. Partenerul meu, Adrian Tomșa, are o relație, se știu, discută, evident, la fel cum eu discut cu reprezentanții Orange și cu reprezentanții Vodafone. Dar noi am liberalizat piața de drepturi sportive! Noi, în momentul în care am intrat în piață, am permis ca abonații Vodafone și UPC, de exemplu, să aibă acces la toate competițiile sportive. Deci, prin intermediul nostru, toate competițiile sportive sunt disponibile oricărui abonat. Dacă cineva ar vrea să facă un monopol, cu siguranță n-ar liberaliza, între ghilimele, piața drepturilor sportive. Nu există o astfel de intenție, plus că nici n-ar fi legală. Astăzi, un operator nu poate cumpăra singur Liga 1, pentru că nu-ți permite Consiliul Concurenței.

- Tocmai de asta, nu se folosește un monopol la vedere.
- Păi dacă astăzi Liga 1 e disponibilă oriunde, Premier League e disponibilă aproape oriunde, Serie A e disponibilă aproape oriunde. Champions League e disponibilă oriunde...

- E disponibilă oriunde, în zone controlate de același om, pentru ca ulterior toate platformele să devină pay-per-view.
- Nu există să fie controlate de același om. Cătălin, hai să înțelegem! Un business e un business, lasă urme. Relațiile de acționariat lasă urme, poți să verifici istoricul unei companii cap-coadă... Cum ar putea să se întâmple lucrurile astea? Vine Zoltán Teszári și dă bani la sacoșă? Eu am un director financiar care nu mă lasă să plătesc nici 3.000 de lei cash. Spune: „Nu, totul trebuie plătit prin bancă!”. Nu se întâmplă lucruri de acest tip, e imposibil.

Noi am preluat drepturile în 2017, prin cesiune, de la Arpad Paszkany. El a investit, a susținut Liga 1 și a pierdut bani. Din punctul ăsta de vedere, fotbalul din România ar trebui să-i fie recunoscător. Pentru că el a susținut fotbalul din România într-o formă sau alta, cu banii personali, mai mulți ani, până în momentul în care am preluat noi drepturile
Orlando Nicoară, director eAD

VIDEO. Orlando Nicoară, invitat la Profu' de sport (podcast integral)

Citește și alte știri din podcastul Profu' de Sport:

Dezvăluire colosală la Profu' de sport » Cum a aflat Ioanițoaia că s-a îmbogățit cu 1 milion de dolari: „Parcă mi-a dat cu ceva în cap. N-am dormit trei nopți”

Cătălin Oprișan și amintiri de neuitat cu Emeric Ienei: „Au ieșit ăia din vestiar, plângeau și caii de la dric”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (36)
Singe_Violet
Singe_Violet  •  03 Septembrie 2022, 23:40
Postat de Cili pe 03 Septembrie 2022, 00:12

Cel mai corect ar fi ca echipele sa.si negocieze banii din drepturi singure,nu la gramada ci in functie de audienta facuta.Sa nu mai ia clinceni si voluntari bani moca..Fcsb ar fi singura pt care as da 5 euro pe luna????

Pai sa joace fcsb intre ei atunci.

username_2
username_2  •  03 Septembrie 2022, 14:06

nicăieri în Europa...nicăieri în Europa nu se întrerup transmisiile sportive pt reclame la casele de pariuri...poate în Burkina Faso

firaldo
firaldo  •  03 Septembrie 2022, 11:15

Ăștia sunt aia care au "uitat" sa vireze banii ptr drepturile TV?

Vezi toate comentariile (36)
Comentează