Articol de GSP - Publicat luni, 08 martie 2021 09:01 / Actualizat luni, 08 martie 2021 10:20
George Copos (67 de ani), fost finanțator la Rapid face o investiție masivă, în ciuda problemelor financiare provocate în lume de pandemia de coronavirus.
Omul de afaceri va investi 25 de milioane de euro în modernizarea unuia dintre cele mai importate hoteluri din București, „Athenee Palace”, aflat în vecinătatea Ateneului Român. O parte din bani provine dintr-un împrumut, iar restul din fonduri proprii.
Proiectul se va desfășura în două etape. Prima a început în luna octombrie 2020 și se va finaliza în mai 2021. Aceasta presupune renovarea celor 132 de camere construite în 1965. A doua etapă, care va începe după festivalul „George Enescu”, care are loc în septembrie, constă în reabilitarea fațadei din aripa veche, construită în 1914, potrivit Ziarul Financiar.
George Copos, investiție majoră la Athenee Palace
„Într-o perioadă în care suntem afectați sever de pandemie, am ales să privim înainte și să ne concentrăm pe viitor. Obiectivul nostru este ca Athenee Palace, acest monument-simbol al «Micului Paris», să rămână o emblemă pentru Bucureștiul generațiilor ce vin. Lucrările precedente de renovare au avut loc după războaie și mari confruntări. Situația de acum este chiar mai provocatoare, pentru că războiul cu pandemia a determinat prima închidere din istoria hotelului, în perioada stării de urgență din 2020”, a declarat George Copos, potrivit sursei citate.
Hotelul, cu o istorie de 107 ani, a trecut prin trei modernizări: în 1937, 1944 și 1993.
166 de milioane de leie cifra de afaceri pe care compania lui Copos, Ana Hotels, a avut-o în 2019
- În martie 2014, George Copos a fost condamnat la 3 ani și 8 luni cu executare în „Dosarul Transferurilor”. Ulterior, în august a fost condamnat la încă patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I. Fostul patron de la Rapid a fost eliberat în mai 2015
- În cele 13 luni de închisoare George Copos a scris 5 cărți și a beneficiat de 5 luni de reducere a pedepsei.
- George Copos a fost finanțator al clubului Rapid între 1992 și 2013. Cu Copos în fruntea clubului, Rapid a ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA în 2006 și a cucerit 10 trofee: două titluri în Liga 1, patru Cupe ale României și patru Supercupe.
George Copos, trimis în judecată!
În noiembrie 2020, fostul patron al Rapidului a fost trimis în judecată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 pentru instigare la abuz în serviciu în participație improprie. Copos este acuzat de plagiat la una dintre cărțile sale, „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XV”. Pentru această carte, omul de afaceri a câștigat 30 de zile de libertate.