Articol de David Marinescu - Publicat marti, 16 iulie 2024 18:04 / Actualizat marti, 16 iulie 2024 18:26
Andrei Burcă (31 ani) a făcut marele pas, căsătorindu-se cu Mara Iulia Cîmpean, pe care a cerut-o în căsătorie la Paris, în iarna anului trecut, chiar pe 1 ianuarie.
Este al treilea reprezentant din angrenajul României la Campionatul European care se căsătorește în această vară, după Denis Drăguș și Ianis Hagi.
GALERIE FOTO. Andrei Burcă s-a căsătorit! Cine este superba sa soție
La începutul anului, aceasta a postat pe Instagram, unde are peste 6.000 de umăritori, o fotografie alb-negru în care Andrei Burcă o ține de mână, însă în evidență e inelul cu diamant pe care ea îl poartă pe deget.
„Abia aștept să-mi petrec restul vieții cu tine” a fost mesajul plin de iubire al Marei Iulia Cîmpean. Fotbalistul a păstrat tăcerea până acum, nu a făcut declarații despre cererea în căsătorie. Mara Iulia Cîmpean este avocat, absolvind în 2022 Facultatea de Drept.
S-a mutat cu Burcă în Arabia Saudită, iar acum, cel mai probabil, îl va urma și în Emirate.
O nouă etapă în cariera lui Andrei Burcă
Săptămâna trecută, după despărțirea de Al Akhdoud (Arabia Saudită), stoperul român a semnat cu Baniyas, locul zece în stagiunea precedentă din Emiratele Arabe Unite.
Andrei Burcă a fost prezentat printr-un clip inedit, fiind portretizat în momentul în care răspunde apelului de la Bani Yas. La întrebarea „Salut, Andrei, ești pregătit să te alături familiei Baniyas?”, acesta a răspuns succint: „Sunt pregătit!”.
Originar din Bacău, el a fost unul dintre cei mai importanți „tricolori” de la Campionatul European, fiind titular integralist în toate cele patru partide de la Euro 2024 (3-0 cu Ucraina, 0-2 cu Belgia, 1-1 cu Slovacia și 0-3 cu Olanda). De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru SC Bacău, Aerostar Bacău, FC Botoșani și CFR Cluj, unde a cunoscut și cel mai mare succes, cucerind numeroase titluri alături de „feroviari”.
Conform site-ului de specialitate transfermarkt, Burcă este cotat la 3 milioane de euro.
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul