Articol de Livia Lixandru - Publicat vineri, 15 decembrie 2023 12:19 / Actualizat vineri, 15 decembrie 2023 13:01
Recent, Anamaria Prodan și-a făcut podcast, iar fiica ei, Sarah Dumitrescu, a fost invitata sa, unde tânăra a făcut declarații neașteptate.
Pentru a ajunge jucătoare de baschet, Sarah a făcut mari sacrificii încă de la o vârstă fragedă. În toți cei zece ani pe care Sarah i-a petrecut în SUA, Anamaria Prodan și tatăl ei au sprijinit-o constant. Însă, au știut exact de ce are nevoie și nu i-au oferit „totul pe tavă”.
FOTO. Câți bani primea, pe lună, Sarah Dumitrescu de la Anamaria Prodan
Sarah Dumitrescu a precizat că a învățat și făcut performanță la cea mai scumpă Academie din lume, unde primea tot ceea ce avea nevoie, atât mâncare, cazare, cât și echipament sportiv. Chiar dacă în jurul ei se aflau copiii cu foarte mulți bani, Anamaria Prodan a ținut mereu sub control cheltuielile copiilor ei.
„Cred că noi mereu am avut banii controlați, mereu am avut carduri unde ne puneai bani. Îmi aduc aminte, la IMG nici nu aveam nevoie. Eram acolo, mâncam acolo, aveam tot ce aveam nevoie, mai mult decât aveam nevoie. Adidași, haine de la club. Cred că îmi trimiteai două, trei sute de dolari și mereu îmi rămâneau”, a declarat Sarah Dumitrescu, în podcastul Anamariei Prodan.
Anamaria Prodan, desemnată Femeia anului 2023
Zilele trecute Anamaria Prodan a fost desemnată Femeia anului 2023 și a făcut primele declarații.
„Sunt fericită și mulțumită de tot ce îmi dă Dumnezeu. Premiul acesta este o încununare a ultimilor ani foarte grei care nu ne-au pus la pământ! Dimpotrivă! Ne au ridicat și ne-au pus unde merităm să fim. În vârf din nou. Eu și copiii mei suntem acolo sus și nu ne vom mai uita vreodată în jos după năluci.
Am înțeles toți că apa și uleiul nu se amestecă și că noi suntem învingătorii vieții! Îi mulțumesc lui Dumnezeu secundă de secundă pentru tot și celor ce au votat pentru titlul de femeia anului! Le mulțumesc și vă promit că niciodată familia Prodan nu va mai permite nimănui să o detroneze de pe locul 1. Vă iubesc și vă doresc exact ce mi doresc mie!”, a declarat Anamaria Prodan, la Antena Stars.