Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 noiembrie 2009 00:00
Cel mai mare stadion din România, cu 32.860 de locuri, Municipalul din Medgidia, zace în paragină de 15 ani
Doar oasele au mai rămas din el, uitat de lume, de şefii sportului dobrogean şi de atingerea fotbalului modern, stadionul din cadrul Complexului Sportiv "Iftimie Ilisei" este, după demolarea stadionului Naţional, cel mai mare din România. Gigantul inaugurat în 1983 găzduieşte meciurile echipei CSM Medgidia (Seria 2 din Liga a III-a) şi are 32.860 de locuri. Numărate pe scaune virtuale, pentru că gradenele din lemn instalate acum 27 de ani nu au lăsat încă loc confortului, deşi în parcare zac vreo 12.000 de scaune de la Lia Manoliu. "Municipalul" depăşeşte, aşadar, cu 2860 de scaune virtuale arena "Dan Păltinişanu" din Timişoara.
"Era superbă la vremea ei", îşi aminteşte nea Gheorghe, administratorul bazei. "În spatele tribunei oficiale aveam sală de recepţie, cu bar şi restaurant. De acolo se trecea direct în hotel." Stabilimentul cotat la o stea arată bine... cel puţin la primele două niveluri. "Am reuşit să adunăm bani pentru renovare, dar ultimul etaj e sinistru, nu vă duc pe acolo".
Mucegai şi cioburi
Complexul sportiv în centrul căruia se află colosul se întinde pe 11,8 hectare. Dispune de un bazin olimpic de înot, săli de judo, box, lupte tătăreşti şi fitness. Toate abandonate lăcomiei ruginii. Înăuntru respiri aerul de acum 15 ani amestecat cu un puternic miros de igrasie. "Aş vrea să apuce fiul meu să se folosească din nou de dotările complexului", spune nea Gheorghe. "Îl aduceam pe aici cînd era mic".
Plimbatul pe coridoarele sinistre, acompaniat de zgomotul cioburilor călcate aduce a coloană sonoră de SF. Te aştepţi să iasă vreun Alien de după colţ, din cabinele de duşuri, sau din fostul disco-club al complexului. Nimic însă, doar cîte un cîine surprins de prezenţa oamenilor. "Nu a mai văzut chip de om pe aici de prin '94, cînd s-au desfăşurat ultima dată competiţii".
"Casă pentru boschetari"
Nea Gheorghe vrea să ne mai arate lucruri, dar ne avertizează. "Mai avem vreo 500 de metri de mers pînă la celelalte terenuri". Două de tenis, un patinoar descoperit dotat cu nocturnă şi două terenuri de antrenament imense. "Mai dorm boschetari pe aici, nici paza nu îi mai sperie. De fapt, la cum arată, nu mă mir că se simt ca acasă".
Sînt părăsite, într-un stadiu avansat de degradare, singura amprentă a timpurilor noastre fiind grafitti-urile de pe pereţi. Nea Gheorghe îşi revine dintr-o dată. Spatele i se îndreaptă, zîmbetul îi cuprinde faţa. "Mîndria noastră rămîne sala de handbal. E super modernă, are 750 de locuri, sistem de ventilaţie, tabelă nouă".
"Au venit acum vreun an nişte spanioli ce păreau că vor să investească în bază. Ne-am bucurat ca proştii, degeaba. Oamenii veniseră pentru că îi interesa terenul de aici."
Nea GHEORGHE, administrator complex
"Acum noi nu putem decît să cîrpim pe ici, pe colo, nu avem bani de renovări. Din păcate nu e de ajuns, construcţiile se năruie mai repede decît putem noi reface."
Iordache Marian, primar Medgidia
"I-am propus lui Gică Hagi să-şi mute academia de fotbal aici însă nu a acceptat. Doar costurile pentru reabilitarea bazinului olimpic ajung la aproape 3 milioane de euro, exact bugetul total al primăriei."
Iordache Marian, primar Medgidia
700 de scaune sînt instalate la tribuna oficială a stadionului din Medgidia
Alte dotări ale complexului
- două terenuri de antrenamente fotbal
- două vestiare dotate cu saună
- două vestiare arbitri
- două cabine comentatori
- lojă
- o sală de conferinţe
- două terenuri de tenis
- un patinuar în aer liber
- parcare 1000 de locuri

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat