FOTO Tatăl porumbeilor » Alexandru Dinicu e unul dintre cei mai apreciaţi şi experimentaţi columbofili români

Bunicul său şi-a atras faima mondială prin compoziţii ca "Hora staccato" sau "Ciocîrlia". A cunoscut-o pe Maria Tănase, s-a "bătut" cu Marina Voica la "Cîntarea României" şi a înfruntat moartea de două ori.

"Dă-i violonistului o coardă, iar el îţi va returna un întreg univers", spune un vechi proverb maghiar. Pe pereţii casei din cartierul bucureştean Dristor, instrumentele nu se mai regăsesc decît în tablouri de colecţie. Imagini de arhivă cu marele Grigoraş Dinicu, omul care l-a încîntat pe preşedintele american Roosevelt şi a concertat la New York, Paris sau Londra.

A creat "Hora staccato" sau "Ciocîrlia", opere care au adus României faimă mondială.

Şi a inspirat, precum în zicală, microcosmosul nepotului. Doi canari străjuiesc altarul fotografiilor de epocă. Sînt păsări care combină ocupaţiile strămoşului şi autohtonului Dinicu, pasiunea aviară şi trilurile muzicale. Căci, pentru Sandu, viaţa se confundă cu maratoane de sute de kilometri, la care a participat cu atleţi speciali. Porumbeii. Bătrînul este unul dintre columbofilii de seamă din România!

Porumbei din drepturi de autor
Sprijinit pe un birou plin de trofee, diplome şi medalii, bătrînul Dinicu îşi introduce povestea prin intermediul hulubilor săi: "Am prins pasiunea de la un unchi din partea bunicului. Mi-au plăcut foarte mult. Aveam doar 8 ani cînd a murit Grigoraş, în 1949, iar bunica s-a gîndit să mă ajute să trec peste pierdere".

Bătrîna primea bani buni din drepturile de autor destinate preluării creaţiilor lui Grigoraş, oferindu-i tînărului Alexandru cîte 10 lei. "Cu 5 lei îmi cumpăram un porumbel. Cîte doi, cîte doi, pînă am ajuns la un număr însemnat", rememorează bărbatul.

"Văduvia" şi "gelozia"
Peste 8 ani, a participat şi la prima competiţie. În '70, s-a aflat printre fondatorii celui de-al doilea club bucureştean destinat competiţiilor între porumbei, "Anticorozivul": primul era "Aurel Vlaicu", cel al aristocraţilor.

A deprins repede tainele creşterii porumbeilor şi a învăţat metodele aplicate la zboruri. "Cea mai folosită este văduvia. Separi porumbelul mascul de femelă, după care le dai drumul în momentul concursului". Foarte utilizată este şi gelozia: "pe lîngă separare, îi introduci masculului un altul în cuşcă. Îl înnebuneşti! Cînd iese, zboară incredibil".

Porumbiţa pribeagă
Dacă pescarii şi vînătorii sînt izvoare nesecate de poveşti, nici columbofilii nu duc lipsă de istorioare savuroase. "Într-o zi, i-am dăruit o porumbiţă neagră unui student. Avea doar 25 de zile, nu ieşise încă din cuşcă, nu zburase niciodată! Peste doi ani, m-am trezit cu pasărea pe trapa de aterizare din curtea mea". Lui Nea' Sandu nu i-a venit să creadă: "I-am verificat numărul de înregistrare de pe picior, m-am uitat în catastif: era aceeaşi. Şi peste 15 kilometri între casa mea şi a studentului!".

"Cumpărături" din Franţa, victorie garantată
Cel mai "feroce" rival? Un anumit "domn Stănică", din Tulcea, inginer în Delta Dunării. "Ne bătea la fiecare concurs, pînă ne-am decis să aflăm cum reuşeşte. Apoi am aflat că îşi procura porumbei din Franţa, de la o persoană specializată. Cînd am vrut să aflăm cît costă unul, ne-am speriat: unii erau la preţ de trei maşini!". Are şi sfaturi pentru cumpărători: "dacă ochiţi un porumbel bun, la fel de valoroşi pot fi «fraţii» sau «surorile»". Nu şi puii, care pot ieşi diferit.

Dinicu, Ceauşescu şi porumbeii albi
În timpul comunismului, columbofilia era subiect tabu. Dinicu explică: "era o perioadă cînd vacile mureau de foame în grajduri. În acelaşi timp, porumbeii primeau grîne şi boabe în fiecare zi. De-asta n-apăream niciodată în ziare!".

Totuşi, Ceauşescu iubea porumbeii. "La Universiada din 1981, am lansat 3000! I-au plăcut atît de mult, încît, la Mitingul Păcii, a cerut tot atîţia, dar albi!". Cei albi sînt contraindicaţi pentru concursuri, deoarece sînt reperaţi uşor de păsările răpitoare. "Fiecare dintre noi avea doar vreo 2-3. Am strîns din toată ţara pentru a avea destui!", rîde columbofilul.

Grigoraş, bunicul de poveste
La fel ca un porumbel care îşi caută drumul spre cuib, Nea' Sandu face un salt spre primii ani din viaţă. Petrecuţi împreună cu Grigoraş: "Îl vizitam mereu înainte să moară. Era sobru, serios! Tatăl meu, Grigore, cînta în orchestra lui. La New York, au înnebunit America"!

Dinicu a moştenit şi el talentul familiei: "În 1961, m-am bătut, la Cîntarea României, cu Marina Voica. Aveam o voce nemaipomenită, şi nu mă laud! Am ieşit după ea, pe doi. Ea venise de la ruşi, era avantajată. Unde mai pui că a cîntat o melodie într-o limbă străină, deşi era interzis", oftează Alexandru.

Cîntăreţul care ignoră accidentele
Tot vocea l-a făcut remarcat în Insulele Canare, cînd a fost arbitru la Olimpiada Columbofilă din 1993. "Le-am cîntat piese din repertoriul internaţional. Le-a plăcut mult!". Dar viaţa i s-a înceţoşat peste un an. "Casa în care vă aflaţi a ars. Mi-au murit 353 din cei 400 de porumbei. Doar cîţiva au scăpat, 26 erau plecaţi la un concurs". Peste alţi trei ani, a făcut atac cerebral. "Cel mai rău a fost că nu puteam avea grijă de porumbei! Fratele meu se uita cu jind la ei, îi vedea în cuptor", face haz de necaz bărbatul.

Din cînd în cînd, scoate din sertar o sticluţă din care ia mici înghiţituri. "Mai am şi diabet. Grijile sînt multe. Dar cea mai mare e ca porumbeii mei să fie fericiţi. Aştept primele competiţii din 2013!".

Cum se desfăşoară concursurile columbofile
Porumbeii sînt duşi în cuşti speciale pînă într-un loc de pornire, după care sînt eliberaţi din cuşti şi trebuie să se întoarcă "acasă", unde sînt înregistraţi cînd calcă pe trapa de sosire. Există mai multe probe, diferite în funcţie de lungime. Proba de viteză, în care porumbeii parcurg 100-300 km, cea de demifond (350-500 km), de fond (500-800 km) şi maraton (mai mult de 800 km). Exemple de trasee: Bucureşti - Bacău - Roman - Suceava - Vadu Siret - Lublin - Terespol.

Campionii " Bute" şi "Ulise"
Pasionat de mitologie, Dinicu obişnuieşte să îşi alinte unii porumbei după nume desprinse din "Legendele Olimpului". "Dintre toţi, foarte drag mi-a fost Ulise", spune bărbatul. Deşi porumbeii sînt cunoscuţi după numărul înregistrat pe inelul de la picior, denumit "buletin", cei mai buni primesc şi nume speciale. "Unuia i-am zis «Bute». După «botez», a început să cîştige toate cursele"!

A făcut canotaj!
Împreună cu fratele său, Ion, decedat în 1997, Alexandru Dinicu a practicat canotajul. "L-am cunoscut şi pe Ivan Patzaichin, era mai mic decît mine. Totuşi, n-am avut mari performanţe, cea mai bună ar fi un loc 3 la o etapă din campionatele naţionale". Fratele său a avut mai multe reuşite: de 5 ori campion naţional!

CV Alexandru Dinicu
- Născut: 22 noiembrie 1941, Bucureşti
- Columbofil din anul 1958
- Are 110 porumbei, participă cu ei la diferite probe de fond, viteză şi maratoane
- Arbitru la diferite competiţii din ţară şi din lume

1904 este anul în care a fost introdusă columbofilia în România

25 de mililitri de apă bea, zilnic, un porumbel: acesta mănîncă grăunţe de porumb, grîu, floarea soarelui, orz şi orzoaică

20 de ani trăieşte, în medie, un porumbel; zboară pînă la maxim 12 ani, realizează performanţă între 3 şi 7 ani

"Am cunoscut-o pe Maria Tănase, mergeam des la ea acasă, stătea undeva în zona Sfînta Vineri. Ea îl însoţea pe bunicul meu la concerte în ţară şi străinătate" (Alexandru Dinicu, maestru columbofil)

"Totul se bazează pe unde electromagnetice. Porumbeii au un depozit de magnetită în spatele urechii, cu ajutorul căruia se ghidează pentru a găsi drumul spre locul de baştină" (Alexandru Dinicu, maestru columbofil)

"La un concurs care începea la Moscova, un porumbel care avea finiş la Caracal a ajuns în 3 zile. Atunci mi-am dat seama că totul a fost măsluit" (Alexandru Dinicu, maestru columbofil)

"În general, se zbura cu porumbeii peste Munţii Carpaţi, dar ne-am dat seama că multe păsări se pierd. Aşa că, împreună cu doctorul Dumitru Paul, am deviat traseul concursurilor prin Moldova" (Alexandru Dinicu, maestru columbofil)