Articol de Alin Buzărin - Publicat marti, 05 decembrie 2017 17:10
Editorialistul GSP Alin Buzărin povestește momente inedite din relația Casei Regale cu fotbalul.
REGELE MIHAI, BINECUVÂNTAT PE ”GIULEȘTI”
Era 10 iunie 1939, iar Marele Voievod de Alba Iulia (așa era numit Mihai I înainte de încoronare), care nu împlinise încă 18 ani, primea, pe un covor roșu întins pe Stadionul Giulești, binecuvântarea unei înalte fețe bisericești. Stătea la doi pași în spatele tatălui său, regele Carol al Doilea. Amândoi erau îmbrăcați în uniforme militare albe, de gală.
În acea zi se deschideau întrecerile Ceferiadei, dar se și inaugura noul stadion Giulești. De față era și Prințul Paul al Greciei, totodată aniversându-se, sub patronajul Casei Regale a României și a Asociației Cultural Sportive a Căilor Ferate Române 70 de ani de când primul tren a fost pus, în 1869, în circulație pe meleagurile Regatului, pe ruta București-Giurgiu (în Ardeal căile ferate existau deja de trei decenii la 1869!)
Primul gazon a fost de...zgură
Proiectat de arhitectul Gheorghe Dumitrescu și ridicat în doar doi ani și jumătate (lucrările pe suprafața de 5 hectare au început în toamna lui 1936), stadionul Giulești putea găzdui 25.000 de oameni șezând și chiar 32.000 dacă socotim locurile în picioare din peluza Potcoavei. Avea 60 de loje acoperite la tribuna principală, instalație de nocturnă, dar nu i se pusese gazon, meciurile jucându-se pe zgură!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”