Articol de Justin Gafiuc - Publicat miercuri, 20 mai 2015 00:00
Puștiul făcea hipism de doi ani. Se pregătea să intre în competiții în 2015. L-a călărit de la început numai pe Belamy, bidiviul care i-a adus sfîrșitul dramatic. ”A pornit-o brusc într-o cursă ca ieșit din minți, a ratat un obstacol și l-a proiectat pe băiat într-un gard”, spune Elena Zelko, martor ocular la tragedie
"Copilul striga disperat după ajutor, iar instructorul, Alex, s-a pus de trei ori în calea calului ca să-l stopeze cu propriul corp, expunîndu-se oricărei accidentări! A fost imposibil! L-a ocolit de fiecare dată. Animalul alerga cu viteză foarte mare, ca și cum era scos din minți".
Tabloul desprins parcă dintr-un film horror e descris de Elena Zelko, președinta "Asociației Down" București, martor ocular la tragedia petrecută duminică la centrul de echitație " Golden Horse" din Ciorogîrla, lîngă București. Ștefan Popescu, un băiat de 8 ani, a murit după ce calul pe care-l încăleca încă din 2013 l-a azvîrlit de pe spinare în timpul unei ședințe de antrenament! "Pur și simplu, puștiul a fost proiectat într-un gard! Calul a vrut să sară și un obstacol plasat în manej, s-a împiedicat și l-a aruncat pe copil", povestește Zelko.
"Mama striga disperată: «Oprește calul!»"
Femeia tocmai sosise la locație, împreună cu șase copii cu sindrom Down. Între asociația pe care o conduce și "Golden Horse" exista un parteneriat pentru hipoterapie, procedură cu rezultate remarcabile în tratamentul respectivei maladii. În tribună, grupul aștepta ca Ștefan să-și termine pregătirea pentru a intra la propria ședință, dar oaspeții au asistat pînă la urmă la scene de groază.
Elenei Zelko îi tremură vocea: "Totul se derula în liniște. Calul mergea la pas cu Ștefan, cînd, dintr-odată, a rupt-o la goană într-un trap ca la curse. S-a speriat de vreun zgomot, l-a înțepat vreo albină, i-a intrat vreo muscă în ochi, i-o fi dat copilul din greșeală o comandă nepotrivită. Nu știu. Mama băiatului a sesizat însă imediat pericolul și, de pe margine, a început să strige la antrenor. «Oprește calul! Alex, oprește calul!». Alex a făcut tot ce era uman posibil să potolească animalul. Nu s-a putut! Am privit cu toții neputincioși la o dramă".
Trei ambulanțe și refuzul elicopterului
De cînd se apucase de călărie, Ștefan urcase pe un singur bidiviu, Belamy, proprietate a centrului de echitație. "Un cal liniștit, bătrîn, prietenos, care n-a ridicat niciodată probleme", îi creionează profilul oameni de la "Golden Horse". "Puștiul nu mai făcea doar agrement, știu că se pregătea și-și dorea să intre în competiții", punctează Zelko.
Femeia spune că, după incident, prima ambulanță a sosit la circa jumătate de oră de la apel. Apoi, au mai apărut alte două salvări în încercarea de a interveni eficient asupra copilului. "S-a pus și problema să cheme un elicopter medical, dar procedura ar fi durat prea mult", afirmă surse din ancheta penală, declanșată după eveniment.
Leziune în zona gîtului, organele nu mai pot fi donate
Alis Grasu, manager la Serviciul de Ambulanță București Ilfov (SABI), a explicat pentru GSP că "mama a făcut primele manevre de resuscitare asupra copilului, care intrase în stop respirator. Mi s-a relatat de medici că băiatul s-a lovit cu gîtul de o bordură de lemn, fiindcă ar fi căzut între două gropi cu nisip. A durat 14 minute de la apelul la 112 pînă la sosirea Ambulanței. Cînd a fost urcat în Salvare, avea puls. Pe traseu a mai făcut însă un stop, fiind iar resuscitat". Grasu a invocat existența unui hematom laterocervical stîng, o leziune în zona gîtului.
Ștefan a fost transportat la spitalul "Bagdasar-Arseni", unde a și decedat în cursul după-amiezii de duminică. Nu se cunoaște însă deocamdată cauza oficială a morții. O singură informație a mai răzbătut dinspre martorii la incident: mama ar fi dorit să doneze organele copilului pentru a salva alte vieți, dar n-ar mai fi fost posibil din cauza afectării grave a organismului.
Sora era la hipoterapie în manej!
"Am asistat la niște momente cumplite. Mama lui Ștefan era distrusă și țipa: «Nu-mi lua, Doamne, și al doilea copil!»", continuă mărturisirile cutremurătoare ale Elenei Zelko.
Drama familiei cuprinde o parte la fel de dureroasă și cu sora mai mică a lui Ștefan. "Fata are paralizie cerebrală și urma ședințe de hipoterapie la centru. În timp ce fratele ei striga după ajutor pe cal, ea se afla în manej, pe un ponei!", vin de la șefa "Asociației Down" detaliile unei tragedii fără margini. Iar fix în săptămîna în care Ștefan va fi îngropat, azi, la Ciorogîrla, într-un cimitir situat chiar lîngă "Golden Horse", fata va împlini 6 ani.
Anchetă pentru ucidere din culpă
Tragedia de la Ciorogîrla e instrumentată de procuratură și de Poliția din Bragadiru. Au fost deja luate o serie de declarații, sînt așteptate acum detalii medicale despre decesul lui Ștefan Popescu. Cercetările se fac pentru ucidere din culpă.
Purta echipament de protecție
Martorii oculari confirmă că, în timpul antrenamentului, Ștefan Popescu purta echipament de protecție: cască, vestă specială pentru coloana vertebrală și coaste, jambiere. Băiatul obișnuia să poarte de fiecare dată aceste accesorii de siguranță, detalii la care inclusiv administratorii centrului erau foarte atenți și exigenți.
"Vom oferi toate detaliile despre caz după înmormîntarea lui Ștefan. Vă rog să respectați dorința familiei și a noastră pentru a păstra acum discreție"
Ana Ștefănescu, reprezentant "Golden Horse"