SPORTURI  »  TENIS  »  DECLARAȚII

ȘOCUL ANULUI în tenis » Maria Șarapova a fost găsită DOPATĂ! Ce substanță i-a pus capac rusoaicei

Articol de GSP - Publicat luni, 07 martie 2016 22:09

Maria Șarapova, 28 de ani, a susținut azi o conferință în care a anunțat că a picat testul antidoping la Australian Open. Jucătoarea riscă o suspendare de până la 2 ani.

"Vă mulțumesc că ați venit, am organizat această conferință pentru că am primit primit o scrisoare de la ITF (Federația Internațională de tenis) și mi s-a spus că am picat testul antidoping la Australian Open.

Am primit un medicament de la doctor, care timp de 10 ani nu a fost interzis. Eu nu știam asta și am luat medicamentul din cauza problemelor medicale pe care le aveam. Medicamentul îl iau din 2006 și se numește Mildronate, dar am aflat că are o substanță numită Mildonium care este interzisă de la 1 ianuarie 2016. 

Îmi asum această greșeală și știu că vor urma consecințe. Nu vreau să îmi termin cariera așa și sper să mai primesc o șansă. Este corpul meu și este doar vina mea", a spus Șarapova.

 

Ce este "drogul" pe care îl folosea

Meldonium, THP, MET-88, Mildronats sau Quaterine este un medicament anti-ischemic fabricat de o companie farmaceutică din Letonia. Este folosit în Lituania și în Federația Rusă, dar nu a fost aprobat de Administrația pentru Mâncare și medicamente din SUA. Meldonium e folosit clinic pentru a trata angina și infarctul miocardic.

Primele teste clinice făcute pentru a testa eficiența unei combinații de meldonium și lisinopril, pentru a trata crizele cronice de inimă datează din 2005. Raportul a demonstrat că cele două medicamente combinate pot îmbunătăți calitatea vieții, capacitatea de exercițiu și mecanismul circulației periferice ale pacienților cu probleme cardiace cronice.

Pe 5 februarie 2016, ciclistul rus Eduard Vorganov a fost suspendat și el pentru că a fost prins utilizând aceeași substanță, la fel și atleta ucraineană Olga Abramova.

Carieră

De-a lungul carierei, Șarapova a câștigat 5 turnee Grand Slam și a triumfat în 601 de partide. În plus, rusoaica a cucerit 35 de titluri WTA la simplu și 3 la dublu. Ultima competiție câștigată de Șarapova a fost în 2015, la Roma.

La 17 ani, rusoaica o învingea pe Serena Williams și câștiga turneul de la Wimbledon, în 2004. În decembrie 2005, Șarapova devenea pentru prima dată lider al clasamentului WTA.

În acest sezon, Șarapova nu a mai jucat niciun meci de la "sferturile" turneului de la Australian Open, acuzând o problemă la antrebrațul stâng.

34.000.000 €a câștigat Șarapova din tenis în carieră

Citește și:

SUSPENDARE! Federația Internațională de Tenis a luat prima măsură în cazul Șarapovei + Comunicatul WADA

Vinovată, dar arogantă » Cum i-a enervat Șarapova pe jurnaliști și pe fani: "Asta o interesa pe ea, covorul?"

Eroare incredibilă a Șarapovei » Un email necitit e motivul pentru care n-a știut că substanța pe care a luat-o e interzisă!

Prima reacție după anunțul Mariei Șarapova vine de la un apropiat: "Sunt foarte surprins!"

Curg reacțiile din lumea tenisului » Navratilova: "Sper ca Maria să fie iertată!"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Nationala
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Superliga
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (146)
catalynn
catalynn  •  08 Martie 2016, 13:05
Postat de ovidiu_3003 pe 08 Martie 2016, 06:22

...dar Serena ...cand este prinsa ?

Buna întrebare! Poate ca si din cauza asta a cam dispărut de pe firmament, deja bate rau de tot la ochi ...

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  08 Martie 2016, 06:22

...dar Serena ...cand este prinsa ?

tzusti_reloaded
tzusti_reloaded  •  08 Martie 2016, 03:57
Postat de samertx pe 08 Martie 2016, 03:36

citit cu greu, dar wtf? :))

HA HA HAHA.. SA TI CONTINUI IDEEA.. YO S MEREU GREU DE CITIT METRE.. CHIAR SI IN ROMANA.. NICI NU TI IMAGINEZI CAT MA AJUTA FAPTUL ASTA:):) M A MAI LUAT UNUL LA TREI PAZESTE CA SCRIU IN KLINGONIANA... NICE.. VERY NICE

Vezi toate comentariile (146)
Comentează