Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 10 februarie 2018 13:07
Un agent elvețian, fost fotbalist, a încercat să provoace un blat în Challenge League (liga secundă helvetă).
Acesta a contactat un jucător de la Chiasso, cerându-i să trucheze meciul cu FC Wil, programat mâine. Dar fotbalistul a anunțat clubul, ulterior aflând și federația de intențiile impresarului.
"Asemenea personaje murdare trebuie să dispară din sport. Sunt mândru de băieții mei. Discuția a fost clară, concretă, nu există niciun dubiu", a declarat Nicola Bignotti, directorul general al lui Chiasso.
Echipa sa e la mijlocul clasamentului, fără obiective în acest sezon. Wil e ultima clasată, luptând să evite retrogradarea.