INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECES

Doliu în fotbalul din Italia » A murit Carlo Mazzone, cel mai experimentat antrenor trecut prin Serie A și mentorul lui Pep Guardiola

Carlo Mazzone a încetat din viață, la vârsta de 86 de ani / Sursă foto: Imago Images
Carlo Mazzone a încetat din viață, la vârsta de 86 de ani / Sursă foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 19 august 2023 18:46 / Actualizat sambata, 19 august 2023 20:35

Lumea fotbalului din „Cizmă” deplânge dispariția Carlo Mazzone, fost mare fotbalist și antrenor italian, care a încetat din viață sâmbătă, 19 august, la vârsta de 86 de ani.

Născut în 1937, Carlo Mazzone a fost un stoper de mare clasă în fotbalul italian al anilor '50-'60, perioadă în care a trecut pe la echipe precum AS Roma, SPAL, Siena sau Ascoli. Din 1968 a avut o carieră impresionantă în antrenorat, întinsă pe aproape patru decenii. 

Carlo Mazzone, cursa de neuitat și gestul emoționant făcut de Francesco Totti pentru antrenorul pe care-l iubea ca pe un tată
REMEMBER
Carlo Mazzone, cursa de neuitat și gestul emoționant făcut de Francesco Totti pentru antrenorul pe care-l iubea ca pe un tată

A pregătit nume precum Fiorentina, Bologna, Lecce, Pescara, Cagliari, Roma - prima lui dragoste - Napoli, Perugia sau Livorno. Cupa UEFA Intertoto, cucerită în 1998 alături de Bologna, rămâne cea mai mare performanță a carierei sale de antrenor.

Carlo Mazzone, un nume legendar în Italia

De numele său se leagă unele borne greu de egalat. De exemplu, Mazzone e considerat cel mai experimentat tehnician care a antrenat vreodată în Italia, cu peste 1.000 de partide în care s-a aflat pe bancă. Doar în Serie A a acumulat nu mai puțin de 792 de apariții, într-o ierarhie în care l-a depășit pe celebrul Nereo Rocco.

A antrenat nume grele precum Roberto Baggio, Guardiola, Andrea Pirlo, Luca Toni sau Igli Tare. 

Marele Roberto Baggio l-a numit în repetate rânduri pe Sor Carletto - așa cum Mazzone era poreclit - „unul dintre cei mai mari antrenori cu care a lucrat”, în timp ce relația sa cu Guardiola e arhicunoscută. Mazzone l-a antrenat pe Pep la Brescia, acesta devenind peste ani mentorul actualului manager de la Manchester City.

Foștii săi elevi și-au luat rămas bun de la Mazzone prin câteva mesaje emoționante. Marele Marco Materazzi, a cărui zi de naștere a coincis cu dispariția reputatului antrenor, a scris: „Mister, ai decis să-mi faci o farsă în ziua în care am împlinit 50 de ani, dar să știi că nu te voi uita niciodată. Odihnește-te în pace!”

Și Andrea Pirlo a distribuit o imagine de colecție cu Mazzone: „Îmi place să-mi amintesc așa de tine! Îți datorez atât de mult! Sunt mândru că te-am cunoscut și că m-ai făcut să cresc ca bărbat și fotbalist. Mulțumesc încă o dată pentru tot, Carletto”.

Nici legendarul Francesco Totti nu și-a uitat fostul antrenor: „Ești și vei fi mereu în inima mea. Mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine”, a transmis simbolul Romei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Șoc în Premier League! Lucas Paqueta, anchetat pentru pariuri! » Ratează transferul la Manchester City?

Ianis Hagi, pe teren în victoria lui Rangers » Ce au observat jurnaliștii scoțieni și nota acordată: „N-a intrat cu adevărat în joc”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează