Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 04 noiembrie 2019 10:30
AC Milan are 6 eşecuri în primele 11 etape, cedând pe San Siro contra biancelestilor după trei decenii, scor 1-2.
„Nu suntem într-un labirint şi chiar văd progrese. Echipa luptă şi creşte”, susţine antrenorul Pioli.
Milan a înlocuit antrenorul, dar rezultatele întârzie să apară. Tratamentul de şoc Stefano Pioli administrat pacientului rossonero, suferind de virusul Giampaolo, n-a produs decât patru puncte în tot atâtea meciuri.
Lazio a profitat din plin de criza „Diavolului” şi a învins pentru prima oară în ultimii 30 de ani pe San Siro (2-1). Dinainte de Al Doilea Război Mondial, Milan n-a mai avut un start atât de rău, 6 eşecuri în 11 etape!
„Mai mult respect”
Noul tehnician nu pare îngrijorat însă de locul 11, cu doar 13 puncte, la 6 de retrogradare şi 8 de Europa, golaveraj 11-15: „Cedăm cu echipele cele mai valoroase, dar nu suntem într-un labirint, chiar văd progrese în joc. Echipa a luptat şi creşte, există spirit şi generozitate. Suntem pe drumul cel bun şi ne apropiem de un nivel înalt. O zi în plus de odihnă a făcut diferenţa. Cred că în privinţa alcătuirii programului ar trebui să existe mai mult respect pentru Milan. Am greşit unele alegeri, dar nu văd probleme psihologice la jucători”.
Salt pe loc de Ligă
Unciul gol al rossonerilor a fost autogol, Bastos deviind reluarea lui Piątek pentru efemerul 1-1. Polonezul a rămas fără Castillejo, accidentat înaintea pauzei, iar Rebici nu a contat. Poate că Milan merita un egal, doar că defensiva e tare vulnerabilă, cu Leo Duarte veriga slabă. Immobile, ce a lovit şi o bară, şi Correa au taxat-o, biancocelestii reuşind al treilea succes consecutiv şi urcând până pe locul 4, de Champions.
7 eşecuriîn primele 11 etape în Serie A a înregistrat Milan în sezonul 1941-'42, iar opt au fost în 1938-'39 şi 1930-'31
100 de goluria marcat Immobile pentru Lazio în 147 de jocuri, 77 cu dreptul, 11 cu stângul şi 12 cu capul
„N-om avea noi campioni, dar destui jucători buni. Faptul că sunt tineri trebuie să aibă efect, pentru că arată maturi. Au nevoie să înveţe să muncească, să fie gata să intre în orice clipă. Nu e vremea criticilor” - Stefano Pioli, antrenor Milan
„Radu a fost un bastion”
Ştefan Radu n-a mai greşit duminică, fiind printre remarcaţii laziali.
„A suferit puţin la început cu Castillejo, dar s-a revanşat deja înainte de ieşirea spaniolului. După pauză a fost un bastion alături de Acerbi”, scrie Gazzetta dello Sport, care i-a dat nota 6,5 fundaşului român integralist, ce a reuşit 39 de pase corecte.