Articol de Ionuţ Coman - Publicat luni, 24 ianuarie 2011 00:00
Mijlocaşul în vîrstă de 19 ani a efectuat un stagiu de pregătire la gruparea olandeză, unde a evoluat şi în două jocuri de pregătire cu echipa de tineret a batavilor. Şefii lui PSV vin luna viitoare la Constanţa să viziteze Academia şi să discute viitorul lui Chiţu
Cerut la export de PSV Eindhoven, Aurelian Chiţu a revenit ieri în ţară după un stagiu de pregătire la liderul din Olanda. Mijlocaşul lansat de Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" s-a obişnuit cu atmosfera din fotbalul mare, le-a arătat batavilor ce poate şi aşteaptă un semn pentru un eventual transfer. "Nu pot să spun că am avut emoţii. Am făcut cîteva antrenamente cu echipa de tineret şi am susţinut două meciuri de verificare, la care au participat şi alţi tineri din toată lumea monitorizaţi de PSV. În primul joc am intrat în repriza secundă, iar în al doilea am fost integralist. M-au folosit pe postul meu, cel de mijlocaş stînga, şi am reuşit să marchez o dată. Nu erau mari diferenţe în privinţa condiţiilor de pregătire, faţă de cele de la Academie, dar nivelul de joc era ceva mai ridicat. Sînt încîntat că mă aflu în atenţia unui club de talie europeană. Aş fi fericit dacă aş ajunge la Eindhoven, dar îmi văd în continuare de treabă şi încerc să-mi ajut cît mai mult echipa prin evoluţiile mele", a mărturisit Chiţu, adăugând că speră să facă pasul şi către "naţionala" de tineret a României.
Olandezii vin în februarie
Discuţiile pentru un eventual transfer al jucătorului în vîrstă de 19 ani s-ar putea purta la sfîrşitul lunii februarie, cînd oficialii de la PSV Eindhoven vor sosi la Constanţa. "Ştiu că au fost mai mulţi jucători din toată lumea, pe care olandezii îi urmăresc de mai multă vreme, şi că a fost vorba de o cunoaştere reciprocă. Nu am purtat nici o discuţie cu olandezii. Probabil că vom şti mai multe cînd cei de la PSV vor veni într-o vizită la Constanţa, la sfîrşitul lunii februarie, pentru a vedea Academia", a spus preşedintele Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi", Paul Peniu.
Accidentat la genunchi
După ce a ratat finalul turului din cauza unei accidentări, fotbalistul de la Viitorul Constanţa a resimţit dureri la genunchi în timpul stagiului de la Eindhoven. "Sper să nu fie vorba de o accidentare mai serioasă", a spus Chiţu. "Din păcate, Chiţu nu a fost într-o poziţie favorabilă din punct de vedere fizic în Olanda, întrucît resimte dureri la genunchiul drept. S-ar putea să fie vorba de o tendinită, motiv pentru care va efectua un RMN", a explicat Paul Peniu.