INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Acord OFICIAL pentru vânzarea lui Chelsea! » Anunțul clubului din Premier League: suma finală virată lui Abramovich

Roman Abramovich, ex-proprietar Chelsea FC
Roman Abramovich, ex-proprietar Chelsea FC

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 mai 2022 10:28 / Actualizat sambata, 07 mai 2022 11:00

Chelsea a anunțat, oficial, că s-a ajuns la un acord pentru achiziționarea clubului de către un grup nou de investitori, care vor plăti, în total, 4,25 miliarde de lire sterline.

După 19 ani, Chelsea va avea o nouă conducere. Campioana europeană en-titre va fi preluată de un grup format din: 

  • Todd Boehly (miliardar american, investitor la LA Lakers)
  • Mark Walter (miliardar american, deține clubul de baseball LA Dodgers)
  • Hansjoerg Wyss (miliardar elvețian, fondator al companiei Synthes SUA)
  • Clearlake Capital, fond de investiții cu sediul în Santa Monica, California.

Un total de 4,25 miliarde de lire sterline sunt implicate în afacere. Strict pentru acțiuni vor fi plătite 2,5 miliarde de lire, toți banii urmând a fi donați de Roman Abramovich către victimele războiului din Ucraina, iar restul sumei va fi investită în dezvoltarea clubului

Fostul mare portar al Italiei, în stare critică: „Următoarele zile sunt decisive” » A fost pe teren într-un meci istoric al unei echipe românești
ITALIA
Fostul mare portar al Italiei, în stare critică: „Următoarele zile sunt decisive” » A fost pe teren într-un meci istoric al unei echipe românești

Acord pentru vânzarea lui Chelsea

Chelsea FC confirmă că au fost conveniți termenii pentru ca un nou grup de proprietari, condus de Todd Boehly, Clearlake Capital, Mark Walter și Hansjoerg Wyss, să achiziționeze clubul.

Din investiția totală, 2,5 miliarde de lire sterline vor fi folosite pentru achiziționarea acțiunilor clubului, iar aceste venituri vor fi depuse într-un cont bancar înghețat din Regatul Unit, cu intenția de a fi donate în proporție de 100% către cauze caritabile, așa cum a confirmat Roman Abramovich. Aprobarea guvernului din Regatul Unit va fi necesară pentru ca veniturile să fie transferate din contul bancar înghețat.

Pe deasupra, noii proprietari propuși se vor angaja să investească 1,75 miliarde de lire în investiții suplimentare pentru beneficiul clubului. Aici sunt incluse investiții la Stamford Bridge, Academie, echipa feminină, Kingsmeadow (n.r. - stadionul folosit de echipa feminină și cea masculină U23), precum și continuarea finanțării Fundației Chelsea.

Se așteaptă ca vânzarea să fie finalizată la sfârșitul lunii mai, sub rezerva obținerii tuturor aprobărilor necesare. Mai multe detalii vor fi furnizate la acel moment.

- Comunicat Chelsea FC

Ce a însemnat Roman Abramovich pentru Chelsea

Oligarhul rus a cumpărat gruparea albastră în iunie 2003, cu 160 de milioane de euro, și a transformat-o total. În nici două decenii, a cheltuit nu mai puțin de 2,34 miliarde de euro numai pentru transferuri, cu 1,05 miliarde mai mult decât a obținut din vânzarea jucătorilor.

A cucerit 21 de trofee (cel puțin un triumf în toate competițiile), printre ele fiind două Ligi ale Campionilor și cinci titluri în Premier League. În total, aproape dublu față de cât câștigase Chelsea în 98 de ani, în perioada 1905-2003. 21-11 e diferența cupelor în favoarea lui Abramovich.

Anunțând că se desparte de Chelsea, rusul a precizat că renunță la datoria pe care clubul o are la el, estimată la 1,8 miliarde de euro de presa engleză.

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Prima plecare de la Manchester City, după dezastrul cu Real Madrid » Lovitură pentru Guardiola

Inter, condusă cu 0-2 de Empoli pe „Giuseppe Meazza” în minutul 40! Cât s-a terminat

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează