Articol de Adrian Duţă - Publicat miercuri, 01 martie 2023 23:39 / Actualizat joi, 02 martie 2023 00:00
Arsenal a câștigat cu Everton, scor 4-0, într-o restanță din etapa #7 din Premier League.
Arsenal a avut o prestație modestă în primele 40 de minute, fără șut pe poartă. Everton a stat la cutie și a fost periculoasă pe contre. Maupay a fost aproape de gol în minutul 8, cu un șut din voleu, din apropiere. Norocul lui Ramsdale a fost că mingea nu a fost precisă, a fost direcționată pe mijlocul porții.
Arsenal s-a dezlănțuit după minutul 40
Bukayo Saka a avut prima mare ocazie a „tunarilor” și a marcat din unghi, în minutul 40. A trimis un trasor în vinclu, la colțul scurt, cu piciorul drept. Saka a contribuit și la golul de 2-0, marcat de Martinelli. Englezul i-a „furat” mingea unui fundaș advers, i-a pasat lui Martinelli, iar brazilianul l-a învins pe Pickford.
Trossard, reprofilat „vârf” din extremă stânga, nu a marcat pentru Arsenal, dar a pasat decisiv. L-a găsit în careu pe Odegaard, norvegianul a șutat, mingea a fost deviată și l-a păcălit pe Pickford. Martinelli a făcut „dubla” în minutul 81. A „înțepat” mingea cu șpițul, pe lângă portarul lui Everton, din pasa lui Nketiah, intrat în locul lui Trossard.
Clasamentul din Premier League. Arsenal are 5 puncte peste Manchester City
După victoria cu Everton, Arsenal s-a desprins la 5 puncte față de Manchester City, principala urmăritoare a liderului. Everton se află pe locul 18, retrogradabil.
FINAL. Arsenal - Everton 4-0
- Click AICI pentru statistici
- Au marcat: Saka 40, Martinelli 45+2, 81, Odegaard 71
Arsenal - Everton, echipe de start
Arsenal: Ramsdale - White, Saliba, Gabriel, Zinchenko - Odegaard, Jorginho, Xhaka - Saka, Trossard, Martinelli
Antrenor: Mikel Arteta
Everton: Pickford - Coleman, Keane, Tarkowski, Mykolenko - Doucoure, Gueye, Onana - Iwobi, Maupay, McNeil
Antrenor: Sean Dyche
Stadion: Emirates, Londra
Arbitru: Michael Oliver