Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 23 septembrie 2019 12:16
Arbitrul Daniele Orsato (43 de ani) a suspendat pentru trei minute meciul dintre Atalanta și Fiorentina (2-2), după ce brazilianul Dalbert (26 de ani) a fost insultat de către fanii gazdelor. Preşedintele UEFA, Gianni Infantino (49 de ani), a intervenit la RAI: „Este inacceptabil, trebuie pedepse exemplare!”.
Un palpitant meci, cu primul gol al lui Ribéry în Serie A şi o revenire incredibilă a Atalantei de la 0-2 la 2-2 cu Fiorentina, la ultima fază, a fost pătat de încă un incident rasist. Brazilianul Dalbert, cedat de Inter la schimb cu Biraghi, a fost în mod repetat ţinta insultelor tifosilor nerazzurri şi i-a semnalat arbitrului.
Daniele Orsato a auzit şi el scandările şi sunetele şi a oprit jocul, transmiţând crainicului arenei din Parma, unde s-a jucat, să facă apel la fanii vinovaţi să înceteze. „La următorul episod suspend definitiv meciul!”, i-a avertizat centralul.
„Combatere prin educaţie”
De la 1 ianuarie, şi în Italia arbitrul e obligat să întrerupă jocul pentru rasism. După trei minute de aşteptare, în prima repriză, partida s-a reluat. Chiar dacă atacul a fost izolat şi nu s-a repetat, nu au întârziat să apară reacţiile, chiar de la vârful UEFA.
Preşedintele Gianni Infantino a intrat în direct la RAIUNO, la emisiunea 90 Minuto: „Situaţia nu s-a ameliorat deloc în Italia şi e grav. Fenomenul ar trebui combătut prin educaţie, să fie condamnat, prin măsuri drastice. E inacceptabil- Să fie identificaţi cei responsabili şi interzişi pe stadioane!”.
2 incidentecu caracter rasist s-au mai produs în acest sezon în Serie A. Victime: belgianul Romelu Lukaku (Inter) la Cagliari, pe 1 septembrie, şi ivorianul Kessié (Milan) la Verona, pe 15 septembrie