Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 06 august 2017 09:21
Ousmane Dembele, atacantul francez de 20 de ani de la Dortmund, cumpărat de Borussia cu 15 milioane în 2016, are pregătit pe Camp Nou un contract pe 5 sezoane. Spaniolii plătesc 100 de milioane.
Sâmbătă, Ousmane Dembele a jucat probabil ultimul său meci la Dortmund, Supercupa Germaniei. În aceeași zi, Barcelona a reușit ceea ce spera de la francez. Nu doar un simplu răspuns pozitiv. Ci un acord total, până la cele mai mici detalii. Chiar dacă atacantul de 20 de ani are contract cu Borussia până în 2021.
De 6,6 ori mai mult într-un an.
Imediat, Barça a contactat conducerea BVB, începând negocierile. Potrivit L'Équipe, baza tratativelor s-ar apropia de 100 de milioane de euro. Ceea ce ar fi o mare afacere pentru clubul german. L-a cumpărat în 2016 cu 15 milioane de la Rennes și îl vinde după numai o stagiune cu 100 de milioane. De 6,6 ori mai mult!
Dembélé, care ar urma să semneze pe 5 ani în Catalunya, a făcut deja un pas spre noua sa echipă. I-a dat like lui Messi pe Instagram la o poză cu decarul blaugrana antrenându-se. Barcelona crede că poate rezolva tranzacția în următoarele zile.
Coutinho pe Camp Nou marți?
Barcelona pare și mai aproape să-l ia pe Coutinho. După o primă ofertă refuzată de Liverpool, 80 de milioane, catalanii au urcat la 100 de milioane și, susține Mundo Deportivo, transferul s-ar putea realiza repede. Brazilianul nu a făcut sâmbătă deplasarea la Dublin, invocând o durere de spate pentru a nu juca în amicalul cu Bilbao. Și, dacă părțile încheie pactul până marți, Coutinho va zbura miercuri în Spania pentru vizita medicală și semnarea contractului. Impresarul său, Giuliano Bertolucci, este deja la Londra, ajutând-o pe Barça la negocieri.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro