Articol de Adrian Duţă - Publicat miercuri, 25 ianuarie 2023 19:46 / Actualizat miercuri, 25 ianuarie 2023 20:51
Barcelona nu a putut înregistra la Liga Spaniolă contractul mijlocașului Gavi (18 ani), unul dintre cei mai importanți jucători catalani din acest sezon.
Gavi a semnat prelungirea cu Barcelona în septembrie, dar contractul nu poate fi înregistrat din cauza faptului că trupa „blaugrana” ar încălca și mai mult fair-play-ul financiar. Astfel, Gavi va juca cel puțin până în vară pe baza contractului semnat în 2020, pe vremea când era junior, potrivit Mundo Deportivo.
Sursele sport.es susțin însă că oficialii catalani sunt încrezători că ar putea rezolva situația până pe 31 ianuarie.
Barcelona nu poate înregistra contractul lui Gavi
Conform jurnaliștilor catalani, plafonul salarial la Barcelona este cu 200 de milioane peste limita fair-play-ului financiar.
Noul contract al lui Gavi prevedea o clauză de reziliere de 1 miliard de euro și era valabil până în vara lui 2026. Actuala sa înțelegere, semnată în 2020, are data de expirare în 2024. În contractul actual, Gavi are o clauză de 50 de milioane de euro.
Gavi, creștere impresionantă la Barcelona
Gavi, unul dintre cei mai importanți jucători ai Barcelonei în acest moment, a avut o creștere fulminantă în ultimul an. A devenit titular indiscutabil la mijloc, iar în acest sezon a jucat deja 26 de meciuri în toate competițiile. A marcat un gol, chiar în finala Supercupei Spaniei, câștigată de Barcelona împotriva lui Real Madrid, scor 3-1.
În acel El Clasico a dat și pase decisive la celelalte două goluri, marcate de Lewandowski și Pedri.
În ultimul an, cota lui Gavi a explodat. În decembrie 2021, el era evaluat la 40 de milioane de euro pe transfermarkt.com. La ultima actualizare, în noiembrie 2022, cota spaniolului era de 90 de milioane de euro.
3 goluria marcat Gavi pentru naționala Spaniei, în 17 meciuri