Articol de GSP - Publicat sambata, 07 martie 2020 21:52
FC Barcelona a câștigat meciul de pe teren propriu cu Real Sociedad, scor 1-0, și a trecut în fruntea clasamentului din Spania, la două puncte în fața lui Real Madrid.
Leo Messi (32 de ani) a marcat singurul gol al partidei în minutul 81, dintr-un penalty obținut după hențul în careu al lui Le Normand.
Barcelona avea sete de victorie după ce a pierdut în „El Clasico” contra lui Real Madrid (0-2), iar în „optimile” Champions League a remizat pe terenul celor de la Napoli (1-1). De partea cealaltă, Real Sociedad obținuse 6 victorii în ultimele meciuri, înaintea duelului cu echipa lui Setien.
În ultimele 10 întâlniri directe între Barcelona și Sociedad, catalanii au câștigat șapte dintre acestea, două s-au terminat la egalitate, iar una a fost încheiată cu victoria lui Sociedad.
Barcelona este lider în Spania, până la partida dintre Real Madrid și Betis Sevilla de duminică seara.
VEZI ȘI:
POLI IAȘI - DINAMO 0-0, liveTEXT ACUM + VIDEO // Mircea Rednic își înfruntă fosta echipă
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat