Articol de GSP - Publicat duminica, 17 iulie 2022 08:20 / Actualizat duminica, 17 iulie 2022 09:21
După ce a ajuns la un acord pentru transferul lui Robert Lewandowski (33 de ani), Barcelona mai pregătește două noi mutări în următoarele zile.
Catalanii sunt una dintre cele mai active echipe pe piața transferurilor. Până acum, clubul blaugrana a reușit să îi aducă pe Franck Kessie, Andreas Christensen, Raphinha și Lewandowski, dar Xavi nu vrea să se oprească.
Tehnicianul Barcelonei îi mai vrea pe Carney Chukwuemeka (18 ani), mijlocașul celor de la Aston Villa, și pe Jules Kounde (23), fundașul central al Sevillei.
Chukwuemeka este considerat unul dintre marile talente din Premier League și este dorit de Xavi la Barcelona. Antrenorul îl consideră un fotbalist care poate evolua pe mai multe poziții, puternic din punct de vedere fizic și cu un bun control al balonului.
În acest moment Jordi Cruyff și Mateu Alemany negociază cu englezii și încearcă să găsească formule prin care să-i convingă pe șefii lui Aston Villa să-l cedeze pe mijlocașul al cărui contract se termină în 2023.
Chukwuemeka este dorit de mai multe cluburi importante din Europa, dar în acest moment Barcelona se află în prim-plan, anunță Mundo Deportivo.
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Aston Villa cere aproximativ 20 de milioane în schimbul internaționalului de tineret.
6.000.000 de euroeste cota lui Chukwuemeka, potrivit transfermarkt
Barcelona îi vrea pe Chukwuemeka și Kounde
Cealaltă țintă a catalanilor este Jules Kounde, stoperul celor de la Sevilla. Internaționalul francez cotat la 60 de milioane de euro este pe placul lui Xavi, iar conducerea clubului încearcă să ajungă la un acord cu andaluzii.
Barcelona pregătește o ofertă de 45 de milioane de euro pentru Kounde, în care l-ar putea include și pe Memphis Depay, olandezul al cărui viitor pe Camp Nou e incert după transferurile din vara aceasta.