Articol de GSP - Publicat vineri, 23 decembrie 2022 19:47 / Actualizat vineri, 23 decembrie 2022 19:48
Karim Benzema (35 de ani) și-a făcut curat în lista de urmăritori pe Instagram, după ce a ratat Campionatul Mondial din cauza unei accidentări.
Cei de la Marca au remarcat că starul celor de la Real Madrid le-a dat unfollow pe Instagram tuturor colegilor alături de care a evoluat vreodată la naționala Franței, cu excepția a doar 5 nume: Eduardo Camavinga, Aurelien Tchouameni, Kylian Mbappe, Raphael Varane și Marcus Thuram.
Așadar, Karim nu mai urmărește pe Instagram jucători ca Giroud, Kante, Matuidi, Lloris, Pogba sau Griezmann.
Benzemă, ruptură totală de naționala Franței?!
Benzema și-a revenit pe parcursul Mondialului și, pentru că nu fusese scos de pe listă de selecționerul Deschamps, s-ar fi putut întoarce în lotul Franței pentru fazele finale. Doar că Didier nu a mai apelat la el.
La o zi după ce Franța a pierdut finala Campionatului Mondial în fața Argentinei, 3-3 în 120 de minute, 2-4 la lovituri de departajare, Karim a transmis un mesaj enigmatic pe Twitter.
„Am făcut eforturi și greșeli pentru a ajunge unde sunt astăzi și sunt mândru de asta! Eu mi-am scris povestea, iar povestea noastră se încheie acum”, a postat Benzema, alături de o poză în tricoul Franței. Mesajul a fost interpretat drept un anunț de retragere de la națională.
35 de goluria reușit Benzema pentru naționala Franței în 97 de selecții. Un trofeu a câștigat superstarul Realului alături de „Cocoșii galici”, Liga Națiunilor (2021)
FOTO | Au filmat-o goală în tribuna Argentinei la finala câștigată cu Franța!
O susținătoare din Argentina a fost atât de entuziasmată de victoria cu Franța din finala CM 2022, încât a ales să își arunce tricoul de bucurie și să rămână topless - detalii, pe larg, AICI.