Articol de GSP - Publicat vineri, 21 octombrie 2022 14:48 / Actualizat vineri, 21 octombrie 2022 16:27
Robert Lewandowski (34 de ani), fotbalistul Barcelonei, a atins o nouă bornă impresionantă a carierei, în victoria de joi seara, cu Villarreal (3-0).
Atacantul polonez a marcat golurile 600 și 601 din carieră și a ajuns la cota 11 în acest sezon, fiind lider în clasamentul golgeterilor din La Liga.
Lewandowski, la golul 601 în carieră
Învinsă de Real Madrid (1-3), în El Clasico, Barcelona și-a luat revanșa în fața fanilor printr-un convingător 3-0 cu Villarreal.
Catalanii au rezolvat meciul încă din prima repriză, după ce au marcat trei goluri în șapte minute. În minutul 31, Lewandowski a deschis scorul în urma unei centrări a lui Jordi Alba. Același atacant polonez a bifat „dubla” câteva minute mai târziu, iar Ansu Fati a închis tabela încă din minutul 38.
Lewandowski devine astfel al treilea jucător după anii 2000, care depășește pragul de 600 de goluri în carieră, după Leo Messi și Cristiano Ronaldo, conform BBC.
Robert Lewandowski scored his 600th and 601st competitive goal for club & country today.
— ESPN FC (@ESPNFC) October 20, 2022
What a milestone 👏 pic.twitter.com/Fux7cg8k8D
Cele mai multe goluri le-a dat la Bayern Munchen
- 344 de goluri pentru Bayern Munchen (375 de apariții)
- 103 goluri pentru Borussia Dortmund (186 de apariții)
- 41 de goluri pentru Lech Poznan (82 de apariții)
- 21 de goluri pentru Znicz Pruszkow (32 de apariții)
- 76 de goluri pentru Polonia (134 de apariții)
- 16 goluri pentru Barcelona (14 apariții)
VIDEO. Rezumatul meciului Barcelona - Villarreal (3-0)
Citește și:
Tensiuni și la victorie! Gerard Pique, fluierat de fanii Barcelonei! Xavi îl apără
Arsenal continuă parcursul perfect din Europa League! Cătălin Cîrjan, rezervă în tabăra „tunarilor”