Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 februarie 2019 08:55
Borussia Dortmund a fost eliminată din sferturile Cupei Germaniei, după un meci nebun cu Werder Bremen, scor 5-7, după penalty-uri.
Werder a deschis scorul în minutul 5, prin Milot Rashica, care a deviat în poartă o centrare a lui Kruse. Borussia a egalat în finalul primei reprize. Căpitanul Marco Reus a marcat dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, în minutul 45+3.
4 goluri în prelungiri
Ambele echipe nu au reușit să mai marcheze până la finalul celor 90 de minute și meciul a ajuns în prelungiri. În minutul 105, Borussia a trecut în avantaj, după ce Cristian Pulisic a marcat cu un șut de la 12 metri. Werder a egalat rapid, în minutul 108. Claudio Pizzaro, veteranul de 40 de ani, a primit o minge în careu și a marcat cu un șut din 5 metri pentru 2-2.
Borussia și Werder nu s-au oprit aici. Achraf Hakimi a înscris pentru Borussia în minutul 113 cu un șut din mijlocul careului. Werder nu a renunțat și, în 119, Martin Harnik a egalat cu o lovitură de cap de la 6 metri.
Două ratări la penalty-uri
Meciul a ajuns la penalty-uri, acolo unde Borussia a ratat de două ori, prin Paco Alcacer și Maximilian Philipp. Jucătorii lui Werder au transformat toate loviturile de departajare.
Sferturi Cupa Germaniei
Hamburg - Nurnberg 1-0
Heidenheim - Leverkusem 2-1
Dusiburg - Paderborn 1-3
Borussia Dortmund - Werder Bremen 4-6 după penalty-uri
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!