Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 septembrie 2019 10:04
Mario Balotelli (33 de ani) a debutat aseară pentru Brescia în înfrângerea suferită de echipa sa pe teren propriu cu Juventus, scor 1-2.
Atacantul italian, revenit în țara natală după două experiențe în Franța, nu a avut prea multe realizări în duelul contra campioanei en-titre, însă la final și-a vărsat furia pe arbitrii partidei cu Juventus.
„Întotdeauna Juve, totul pentru ei!, i-a transmis Balotelli lui Fabrizio Pasqua, arbitrul întâlnirii de pe Stadio „Mario Rigamonti”, nemulțumit de deciziile „centralului” de pe durata partidei.
A fumat în vestiar?!
Balotelli, a cărui revenire în Serie A s-a amânat din cauza suspendării de patru etape cu care a plecat de la Marseille, s-a remarcat prin mai multe şuturi de la distanţă. Cel mai aproape de gol a fost la o "directă" de la 30 de metri, la care Szczęsny a respins de sub transversală, Gazzetta dello Sport notându-l cu 6,5.
Înaintea meciului însă, Mario a fost surprins de camere în vestiar trăgând dintr-un pai sau poate un fum dintr-o ţigară!
Vezi și:
Serie A și-a luat adio de la celebrul «catenaccio» » Fotbalul italian, mai OFENSIV ca niciodată: cifrele spun totul
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!


