Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 30 martie 2018 09:44
Andre Vieirinha, cel mai important jucător al echipei lui Răzvan Lucescu, PAOK, protestează după alt meci decisiv pierdut la masa verde: "Am încercat să nu joc murdar, dar le-ați permis adversarilor să aleagă dacă vor sau nu să continue în funcție de scor".
Oricât a vrut PAOK titlul în acest sezon, după 33 de ani, nu mai are nicio șansă. Pentru că a pierdut cele mai importante partide la masa verde. După 0-3 cu Olympiakos, meci suspendat chiar înainte să înceapă, Óscar García, antrenorul rivalilor, fiind lovit în față cu o rolă de hârtie, 0-3 și cu AEK. Plus 3 puncte penalizare acum și alte două în 2018-2019. Pentru că propriul patron, Ivan Savvidis, a invadat terenul cu pistolul la centură, cerându-i socoteală arbitrului la golul anulat lui Varela în minutul 90. Moment în care oaspeții au fugit la vestiare și au refuzat să mai joace.
"Am jucat șapte meciuri cu porțile închise și le-am câștigat"
Vieirinha, 32 de ani, sufletul alb-negrilor, a scris un lung mesaj de protest.
"Dragi domni de la FIFA și UEFA, sunt fotbalist la PAOK, căpitanul echipei, campion european cu Portugalia. În 2017, am venit în Macedonia (unica, originala, grecească), pentru a-mi ajuta formația să cucerească titlul. Am jucat șapte meciuri cu porțile închise și le-am câștigat... Am pornit cu o accidentare și o operație, însă, datorită colegilor și antrenorului, am adunat mai multe puncte decât adversarii", a postat el pe pagina de Facebook a clubului din Salonic.
"I-ați permis unui antrenor să se prefacă accidentat și să fure un meci pe care nu l-a jucat". A urmat cel mai important pasaj: "Am încercat să nu simulez pentru a obține penaltyuri, dar i-ați permis unui antrenor să se prefacă accidentat și să fure un meci pe care nu l-a jucat. Am încercat să nu joc murdar, dar le-ați permis adversarilor să aleagă dacă se tem sau nu, dacă vor sau nu să continue în funcție de scor. Am încercat să previn hotărârea de a părăsi terenul când partida nu se încheiase, indiferent cât de mare era eroarea arbitrului. Dar i-ați lăsat pe arbitri să schimbe decizii și rapoarte la meciuri decisive".
"Dumneavoastră ne respectați?" A încheiat: "Sunt Vieirinha și respect fotbalul. Dumneavoastră ne respectați? Iubim același fotbal? Dacă răspunsul este da, nu priviți imaginile, vedeți faptele".
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”