INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Gafe pe bandă rulantă înaintea reluării Bundesligii » Câte reguli a încălcat antrenorul lui Augsburg într-o singură zi

Articol de - Publicat joi, 14 mai 2020 20:16

Antrenorul lui FC Augsburg, Heiko Herrlich (48 de ani), a încălcat regulile anti-coronavirus din prima zi de cantonament.

Nemții vor relua Bundesliga, dar au mari bătăi de cap. E foarte greu cu regulile anti-coronavirus. Antrenorul lui FC Augsburg, Heiko Herrlich, a povestit despre un adevărat lanț de greșeli pe care le-a făcut încă din prima zi de cantonament. 

A încălcat regulile de protecție împotriva COVID-19

La hotel și-a amintit că a uitat să-și ia de acasă cremă de față și pastă de dinți. Și a părăsit locația, deși nu avea voie, ca să-și cumpere ce-i lipsea. 

„Pe drum am realizat că n-am mască și m-am întors în cameră. Apoi, în magazin, o vânzătoare mi-a atras atenția că n-am voie în incintă fără cărucior. A trebuit să schimb bani ca să pot lua unul. Dar, cu mintea departe, la meciul care se apropie, l-am uitat afară și mi-am dat seama abia când mă îndreptam spre casă, ca să plătesc. Am ieșit din nou afară, ca să-l recuperez, și mă bucuram că am mască. Îmi spuneam că, cine știe?, poate că vânzătoarea nu mă recunoaște. Dar ea se uita la mine și se amuza", a povestit Herrlich. 

El a dezvăluit peripețiile trăite în afara "bunkerului" într-o conferință de presă virtuală, pentru a le atrage atenția tuturor că "așa nu se face. Trebuie să fim responsabili, fiindcă pericolul de a ne infecta e mare".

10 martie 2020e data la care a fost numit Heiko Herrlich la Augsburg. El debutează, sâmbătă, cu Wolfsburg

VIDEO / Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus (COVID-19)

Citește și alte știri despre Bundesliga:

Harta speranței » Datele de restart ale fotbalului în toate țările europene

Împotriva lui Bayern fără antrenor? A plecat chiar înainte de reluarea sezonului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Campionate
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează