INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Cesc Fabregas este aproape de un transfer în Turcia » Reprezentanții lui Beșiktaș au mers la Londra pentru a negocia cu Chelsea

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Alexandru Pavel - Publicat marti, 04 aprilie 2017 14:50

Mijlocașul spaniol al celor de la Chelsea, Cesc Fabregas, este aproape de un transfer în campionatul Turciei, la Beșiktaș, formația din Istanbul realizând deja primele demersuri în încercarea de a-l aduce pe iberic în ”Țara Semilunei”.

Astfel, conform ziarului turc Aksam, președintele clubului din Capitală, Fikret Orman, se află în Londra pentru a negocia o posibilă mutare a mijlocașului în ”Superligă”, acolo unde ar mai fi dorit și de rivalii celor de la Beșiktaș, Galatasaray.

Fotbalistul în vârstă de 29 de ani nu a reușit să se impună în ”primul 11” al celor de la Chelsea în acest sezon, managerul liderului din Premier League, Antonio Conte, preferându-i în mare parte din campionat pe Kante și Matici, doi jucători cu valențe mai degrabă defensive, iar un eventual transfer al lui Nainggolan, dorit pe Stamford Bridge încă din perioadele trecute de transferuri, i-ar îngreuna ibericului șansa de a fi titular.

Cu toate acestea, Fabregas, fostul jucător al celor de la Barcelona și Arsenal, nu și-a pierdut apetitul pentru fotbal, evoluând excelent de fiecare dată când a avut ocazia. În partida de campionat din weekendul recent încheiat, spaniolul a deschis scorul pentru ”albaștri”, care s-au văzut învinși însă de Crystal Palace, cu scorul de 1-2, rezultat ce îi apropie pe cei de la Tottenham de lider la șapte puncte.

Mijlocașul cotat de site-urile de specialitate la 35 de milioane de euro evoluează din anul 2014 la echipa londoneză, pentru care a reușit șase goluri și opt assisturi în acest sezon, în toate competițiile.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează