Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 18 august 2018 21:46
Antrenorul Maurizio Sarri are punctaj maxim, trecând cu bine peste debutul oficial pe ”Stamford Bridge”. Chelsea a arătat cine-i șeful în mitanul secund, după 45 de minute de nebunie.
"Este foarte bine că debutez în fața propriilor fani într-un derby, pe stadionul unuia dintre cele mai importante cluburi din lume", declara Sarri înaintea ciocnirii de aseară cu Arsenal. Și foarte bine a început Chelsea, cu gol de manual pe contraatac, assist Alonso și finalizare Pedro de la 11 metri.
Defensive în vacanță
Tehnicianul italian a avut și șansă. În același minut 20, Aubameyang a trimis uluitor peste poartă de la 10 metri (Bellerin pornise din ofsaid nesemnalizat), și în replică, Morata a făcut 2-0, după ce apărarea "tunarilor" a fost prinsă iar dezorganizată, cu Mustafi jalon. La al doilea șut cadrat!
Kepa a avut un înger păzitor, pentru că Mhitarian l-a imitat pe Auba. Iar Emery nu mai înțelegea nimic! Noroc că ratările alor săi nu au ținut la infinit. Mhitarian s-a răzbunat cu un șut viclean la colț. S-a făcut și 2-2. Iwobi nu a iertat, la a treia fază în care un "tunar" a finalizat liber din centrul careului!
Marcos Alonso MVP
Pe cât de spectaculos a arătat primul act, pe atât de liniștit s-a jucat însă după pauză. Chelsea a fost mai insistentă, a presat și a trecut din nou în avantaj, prin Marcos Alonso, servit de Hazard. Arsenal a dispărut din joc inexplicabil și a plătit tribut ratărilor pe bandă rulantă din prima parte.
- Marcos Alonso a participat la 20 de goluri ale lui Chelsea din septembrie 2016, cu 14 reușite și 6 assisturi
6din ultimele 7 derbyuri jucate cu Arsenal, pe Stamford Bridge, în campionat au fost câștigate de Chelsea. Sezonul trecut a fost 0-0
Chelsea - Arsenal 3-2
Au marcat: Pedro '9, Morata '20, M. Alonso '81 / Mkhitaryan '37, Iwobi '41
Chelsea: Kepa - Azpilicueta, Rudiger, David Luiz, Marcos Alonso - Kante, Jorginho, Barkley - Willian, Morata, Pedro
Rezerve: Caballero, Christensen, Giroud, Hazard, Kovacic, Moses, Zappacosta
Antrenor: Maurizio Sarri
Arsenal: Cech - Bellerín, Sokratis, Mustafi, Monreal - Guendouzi, Xhaka - Mkhitaryan, Ozil, Iwobi, Ozil - Aubameyang
Rezerve: Leno, Elneny, Lacazette, Lichsteiner, Ramsey, Torreira, Welbeck
Antrenor: Unai Emery
Arbitru: Martin Atkinson
Programul etapei a doua din Premier League:
Azi
Cardiff City - Newcastle 0-0
Everton - Southampton 2-1
Leicester - Wolverhampton 2-0
Tottenham - Fulham 3-1
West Ham - Bournemouth 1-2
Chelsea - Arsenal 3-2
Duminică
Burnley - Watford
City - Huddersfield
Brighton - United
Luni
Crystal Palace - Liverpool